Senatul a adoptat proiectul care prevede un sprijin de 5.000 lei lunar unor cabinete medicale şi farmacii pentru materiale de protecţie

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu Casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.

În favoarea propunerii legislative, iniţiate de un grup de parlamentari PSD, au votat 90 de senatori, 13 au fost “împotrivă” şi 27 s-au abţinut, relatează Agerpres.

“Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor. De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală. Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, stipulează propunerea legislativă.

Proiectul a primit un raport de admitere din partea Comisiei de sănătate din Senat, prin amendamentul adoptat în comisie cabinetele stomatologice fiind incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor.

Potrivit expunerii de motive, asigurarea materialelor de protecţie este necesară în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV2.

Propunerea legislativă privind unele măsuri financiare în domeniul sanitar în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.