Senatul a decis includerea medicilor de familie în lista personalului care beneficiază de stimulentul de risc

Plenul Senatului a decis că stimulentul de risc de 2.500 de lei brut lunar se acordă tuturor medicilor de familie, pe perioada stării de urgenţă, prin adoptarea cu amendamente a OUG 64/2020, care modifică OUG 43/2020 referitoare la măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului.

Prin OUG 64/2020 se prevede acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună şi pentru alte categorii de personal din sistemul sanitar, în afară de cele prevăzute de OUG 43/2020, întrucât şi acestea sunt implicate în acţiunile cu risc ridicat de îmbolnăvire cu COVID-19.

OUG 64/2020 pentru completarea art. 8 din OUG 43/2020 referitoare la aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.