Sfatul medicilor pediatri: Evitați sau minimizați contactul copiilor cu bunicii

Specialiștii Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia -Mare sfătuiesc părinții ca în această perioadă să evite sau cel puțin să minimizeze contactul copiilor cu bunicii, pentru a-i proteja pe cei din urmă de efectele potențial grave ale unei posibile infectări cu noul coronavirus.

În acest context, Specialiștii Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia -Mare transmit câteva recomandări pentru părinți, în contextul deschiderii școlilor și a grădinițelor.

“Dorim să reamintim părinților să încerce să transmită copiilor, printr-un limbaj adecvat și exemple practice, adaptate nivelului lor de înțelegere, măsuri de protecție împotriva infecției cu COVID- 19, precum purtatul măștii (conform Institutului Național de Sănătate Publică, obligatorie la copiii cu vârsta peste 6 ani și, unde este posibil, la copiii cu vârste mai mici; Academia Americană de Pediatrie recomandă purtarea acesteia de la vârsta de 2 ani), respectarea, pe cât posibil, a distanțării sociale, prin evitarea jocurilor de contact, împrumutarea rechizitelor, a jucăriilor, a împărțirii alimentelor sau a băuturilor, precum și spălatul riguros pe mâini cu apă și săpun”, a declarat medicul șef secție Pediatrie, dr. Lucian Bogdan, medic primar pediatru, doctor în Științe Medicale.

De asemenea, specialiștii în pediatrie ai aceluiași spital recomandă părinților să respecte măsurile luate de fiecare unitate de învățământ, conform structurii acesteia, precum și de către autoritățile locale, în ceea ce privește prevenirea infecției cu noul coronavirus.

“Îndrumăm părintii ca, în fiecare dimineață, înainte de a trimite copilul la școală sau grădiniță, să verifice starea lui de sănătate, iar la apariția oricăror simptome de infecție respiratorie (dureri în gât, febră, tuse și eventual respirație dificilă) dar și a unor manifestări digestive, care nu pot fi legate de alimetație (dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree), să nu trimită copilul la școală și să se adreseze medicului de familie, în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului adecvat”, a adăugat dr. Lucian Bogdan.

De asemnea, șeful secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare recomandă ferm părințiilor copiilor cu boli cronice (malformații congenitale, diabet zaharat, boli autoimune, cancere ale copilului, boli respiratorii cronice, boli renale cronice etc.) să insiste asupra măsurilor de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus și, dacă este cazul, să fie precauți, pentru scăderea riscului de infecție, chiar prin optarea pentru sistemul hibrid de învățământ sau școala on- line.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.