Și copiii cu dizabilități au dreptul la educație

Cum sunt respinși copiii cu dizabilități la înscrierea în școli, ce argumente aparent juridice sunt foloste pentru a justifica eliminarea lor din școli, dar și alte probleme legate de accesul la educație al acestor copii își găsesc răspunsul în Ghidul privind aplicarea dreptului la educație pentru copiii cu dizabilități din România, lansat recent de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD). Potrivit unui comunicat al CEDCD, ghidul prezintă prevederile legale fundamentale în ceea ce privește accesul la educație al copiilor cu dizabilități pentru ca acestea să poată fi folosite cu ușurință de părinți sau practicieni în domeniul juridic.

Deși, în ultimii ani, legislația internă le permite copiilor cu dizabilități să învețe în școlile normale, în realitate, școlile din România încalcă masiv prevederile legale, fie prin neacceptarea acestor copii în instituțiile de învățământ, fie prin neacordarea sprijinului adaptat prevăzut de lege, avertizează CEDCD.

În România trăiesc peste 72.000 de copii cu dizabilități. La vârsta școlarizării, cei mai mulți dintre aceștia se lovesc de respingere, discriminare, abuzuri și, în cele din urmă, ies din sistemul național de educație sub diferite forme aparent legale (repetenție, exmatriculare, abandon), care maschează de fapt refuzul sistemului de educație de a-i școlariza, susțin reprezentanții CEDCD. Astfel, aproximativ 18.000 de copii cu dizabilități de vârstă școlară sunt în afara oricărei forme de învățământ, iar peste 31.000 sunt izolați în școli speciale.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.