Federația “Solidaritatea Sanitară”(FSSR) din România participă astăzi la Ministerul Muncii pentru a dezbate problema salariilor angajaților din Sănătate:
„Ministerul Muncii ne-a invitat pentru astăzi (29.05.2023) la discuții pe tema salarizării.
Din forma invitației reiese că ar fi vorba de legea 153/2017; ar putea fi însă și o referință la proiectul viitoarei legi a salarizării.
Nu am primit eventualele documente pe care Ministerul Muncii și-ar propune să le discutăm (ne gândim aici la surprize de forma: varianta legii salarizării construită de experții Băncii Mondiale).
Dacă tema o constituie proiectul noii legi a salarizării lucrurile ar trebui să fie clare: asemenea Educației, Ministerul Sănătății a transmis deja Ministerului Muncii proiectul pe care l-am stabilit împreună.
Din ce știm vor exista două runde separate de discuții: cu federațiile reprezentative din Educație (aflate în grevă) și cu federațiile reprezentative din Sănătate (aflate în conflict colectiv de muncă; procedură prealabilă grevei). Punctul comun: ambele cazuri sindicatele și-au făcut datoria și au construit partea specifică sectorului lor din proiectul legii salarizării” – transmit sindicaliștii într-un comunicat.
Federația nu a primit încă un răspuns la solicitarea de conciliere a conflictului colectiv de muncă
Reprezentanții sindicali menționează în aceeași informare că seși Federația „Solidaritatea Sanitară” a înregistrat, încă de săptămâna trecută, la Ministerul Muncii, solicitarea de conciliere a conflictului colectiv de muncă, nu a primit încă un răspuns oficial (care include numirea conciliatorului); „de unde deducem că întâlnirea de astăzi nu are ca obiect concilierea conflictului colectiv de muncă.
Evident, având în vedere că o bună parte dintre revendicări vizează drepturile salariale așteptate de angajații din Sănătate, eventualele progrese ce ar putea fi înregistrate la discuțiile privind legea salarizării ar ușura concilierea (ulterioară a) conflictului colectiv de muncă.” – notează aceștia.