SJU Bistrița: Au început lucrările la noul corp de clădire al unității medicale. Proiectul, estimat la aproximativ 55 de milioane de euro

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa au demarat, luni, lucrările la noul corp de clădire al unității medicale. Proiectul, estimat la aproximativ 55 de milioane de euro, va fi finanțat, în cea mai mare, parte prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Astăzi (luni n.r.) au început lucrările la Faza I a celui mai mare proiect de investiţii în sistemul public de sănătate din judeţul Bistriţa-Năsăud, realizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud: ‘Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă’. Faza I cuprinde lucrări de relocare şi demolare clădiri tehnice şi administrative (centrală termică, staţie producţie oxigen medical, posturi de transformare, rezervă strategică de apă şi staţie de pompare, depozit temporar deşeuri medicale etc.)”, a scris managerul SJU Bistrița, Ec. Gabriel Lazany, pe Facebook.

Investiţia este estimată la aproximativ 5 milioane de euro pentru prima fază, cu finanţare asigurată integral de Consiliul Judeţean, şi la 50 de milioane de euro în a doua fază, bani care ar urma să vină prin PNRR, cu cofinanţare de la bugetul judeţean.

”Construim un corp nou, care va fi legat de cel existent printr-o pasarelă și, bineînțeles, creștem numărul de secții și aparatură ultraperformantă. Beneficiile extinderii Spitalului pentru pacienți și cadrele medicale: • Extinderea specialităților medicale: Cardiologie, Cardiologie intervențională, Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Gastroenterologie intervențională, Oftalmologie, ORL, Endocrinologie, Chirurgie plastică și reparatorie, Hemodializă; • Extinderea blocului operator cu încă 4 noi săli de operație; • Atragerea, în continuare, a noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate; • Construirea parcării moderne și robotizate. O investiție de referință, care va face ca spitalul nostru să vină și mai mult în sprijinul oamenilor”, a scris președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.