SNMF: Riscul de a deceda din cauza COVID-19 este de cinci ori mai mare la medicii de familie decât la restul populației

„Am trăit în ultimele nouă luni cea mai umilitoare perioadă din existența noastră ca medici. Am fost desconsiderați sistematic. Am fost neglijați și mințiți. Oare de ce? Pentru simplu fapt că suntem medici de familie? Pentru simplu fapt că îngrijim și pacienții non-COVID? Pentru simplu fapt că reducem presiunea pe prea puținele spitale non-COVID rămase?”, se precizează într-un comunicat al Societății Naționale de Medicină de Familie.

Mai mult, medicii continuă seria nemulțumirilor: „Nu am existat când am solicitat ajutor pentru asigurarea echipamentelor de protecție. Nu am existat nici când s-a pus problema sporului de risc pentru condiții deosebite, deși riscul de a deceda din cauza COVID-19 este de cinci ori mai mare la medicii de familie decât la restul populației. Mai mult, ca să dovedim că ne-am făcut datoria, a fost nevoie să furnizăm liste cu pacienți care au fost suspecți cu infecție COVID-19, ca și cum toți acei pacienți nu aveau medic de familie. Ni s-au cerut aceste situații de două ori. Le-am trimis și a doua oară, doar ca sa mai îngroșăm stivele de raportări”.

Conform sursei citate, „Au fost emise în această perioadă și câte trei sau patru acte normative pe zi. Am încercat să le deslușim, să le armonizăm și am semnalat de fiecare dată când erau prevederi contradictorii, care nu puteau fi aplicate în practica de zi cu zi. Am semnalat erori in procesul de control al pandemiei și niciodată nu ne-au fost luate în seamă observațiile. (…) Multe legi și ordonanțe emise nu respectă spiritul Constituției și sunt utile doar pentru a ne pedepsi și, mai mult de atât, zădărnicesc eforturile care se fac pentru îngrijirea corectă a pacienților”, se precizează în comunicatul SNMF.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.