Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, sâmbătă, o hotărâre privind solicitarea de asistenţă internaţională constând în medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19, prin Mecanismului European de Protecţie Civilă şi Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).
Potrivit CNSU, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, preia medicamentele şi echipamentele medicale şi le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea şi distribuirea acestora către unităţile sanitare ce acordă asistenţă medicală pacienţilor cu COVID-19, în funcţie de nevoile identificate.
Cât priveşte coordonarea echipajelor şi echipelor medicale, precum şi stabilirea locaţiilor în care desfăşoară activitatea, acestea se realizează prin intermediul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.
Totodată, în documentul aprobat se mai menţionează că se abilitează Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România să emită în regim de urgenţă documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical şi medic pe teritoriul ţării noastre pentru membrii echipelor care sosesc în România.
Hotărârea CNSU a fost luată având în vedere „nevoia acută de asigurare a medicaţiei şi echipamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19, precum şi cu imposibilitatea asigurării, într-un număr suficient, a personalului medical de specialitate pentru acordarea asistenţei medicale acestor pacienţi”.
Conform sursei citate, s-a luat în considerare „creşterea exponenţială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităţilor sanitare şi în special a unităţilor de primiri urgenţe şi secţiilor de terapie intensivă cu pacienţi ce au dezvoltat forme severe sau grave şi care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, precum şi nevoia acută de suplimentare a personalului medical din cadrul unităţilor sanitare”.
Adoptarea respectivei hotărâri s-a făcut la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, vicepreşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, „în sensul solicitării de asistenţă internaţională”