Sindicaliștii de la Federația „Solidaritatea Sanitară”(FSS) aduc noi precizări referitoare la neregulile care afectează veniturile personalului mediu și auxiliar.
Salariile asistentelor, cu mult sub nivelul inflației
„Stimați guvernanți, pentru cca. 85% dintre asistentele creșterea salariilor de bază din perioada 2018-2023 este cu mult sub nivelul inflației din aceeași perioadă.
Cu alte cuvinte, pentru ele salariul de bază real actual este mai mic decât cel din anul 2018. Astfel de adevăruri triste avem în vedere atunci când vă solicităm acordarea drepturilor legale pentru toți angajații din sănătate, organizând proteste în sprijinul acestor solicitări” – informează Federația.
„Demonstrarea situației asistentelor medicale este parte a argumentărilor construite pentru apărarea intereselor tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, revendicările vizând acordarea drepturilor salariale legale pentru fiecare categorie profesională.
Am utilizat argumentul creșterii salariilor de bază sub nivelul inflației doar în cazul asistentelor medicale deoarece, din categoriile profesionale cu număr mare de angajați, doar ele se află în această situație.
Pentru fiecare categorie profesională evidențiem situația în care se află, indicând argumentele care justifică creșterile salariale. De fiecare dată utilizăm doar dovezi ce pot fi prezentate și argumente coerente cu realitatea. Dacă n-am proceda astfel am face un deserviciu tuturor angajaților din Sănătate” – menționează liderii sindicali.
FSS: Infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii au aproape jumătate din drepturile salariale raportate la un salariu mai mic decât salariul minim pe economie
„Când vorbim de acordarea drepturilor salariale la toți angajații din sănătate avem în vedere și faptul că infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii sunt angajații care au aproape jumătate din drepturile salariale raportate la un salariu mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație inechitabilă se află 48.240 de angajați din sistemul public de sănătate, valoarea acestei părți din drepturile salariale fiind stabilită prin raportare la salariul de bază din anul 2018.
(Pentru cca. 40% din acești angajați raportarea se face la salariul minim pe economie din anul 2018, deoarece salariile lor de bază erau sub acest nivel)” – atenționează Federația „Solidaritatea Sanitară”.
FSS: De ce este necesară creșterea salariilor în Sănătate
La finele acestei săptămâni, Federația „Solidaritatea Sanitară” face un scurt rezumat al argumentelor pe care le aduce în sprijinul normalizării drepturilor salariale din Sănătate:
„(1) Creșterile salariale (anterioare) au determinat creșterea calității serviciilor medicale (indicată de pacienți) și reducerea migrației.
(2) Cea mai mare parte a creșterilor salariale a fost absorbită de inflație (în unele cazuri inflația este peste nivelul creșterilor salariale).
(3) În consecință, păstrarea și creșterea calității serviciilor medicale și menținerea profesioniștilor în sectorul public de sănătate necesită creșterea salariilor.
(4) (Dacă salariile nu cresc atunci de asta profită sectorul privat, deoarece statul îi crește adresabilitatea prin indiferența față de profesioniștii din sectorul public de sănătate.)
Însă puțini au dorit să vadă asta” – subliniază sindicatul.