Sondaj: 35% dintre români vor să se vaccineze și au încredere în eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19

35% dintre români afirmă că vor să se vaccineze și au încredere în eficacitatea vaccinurilor împotriva Covid-19, astfel că procentul celor care declară că se vor imuniza a crescut cu 5%, iar procentul celor care nu sunt deciși a scăzut față de luna decembrie a anului trecut,  potrivit unui sondaj Avangarde privind percepțiile publice asupra pandemiei și a campaniei naționale de vaccinare.

Cu toate acestea, din informațiile pe care le au la dispoziție de la începutul campaniei de vaccinare, 39% dintre respondenți cred ca vaccinurile nu sunt eficiente, iar 30% declară că cu siguranță nu s-ar vaccina.

De asemenea, 37% dintre români afirmă că sunt pro vaccinare, în general, iar 24% se declară împotriva oricărei vaccinări. Totodată, 27% dintre respondenți nu au o poziție exactă în ceea ce privește vaccinarea sau nu sunt interesați despre acest subiect.

Procentele diferă însă când vine vorba despre organizarea campaniei de vaccinare astfel că 71% dintre respondenți cred că faptul că Armata se ocupă de vaccinarea din România este un lucru bun, 11% consideră că este un lucru rău și 18% nu știu sau nu vor să răspundă.

De asemenea, 79% dintre respondenți nu ar fi de acord cu o nouă carantină generală, în timp ce 17% ar fi de acord, iar 4% nu au vrut să răspundă. Cu toate acestea, 11% dintre cei care au participat la sondaj se declară foarte îngrijorați de pandemia Covid-19, 48% îngrijorați, 27% puțin îngrijorați, în timp ce doar 13% spun că nu sunt deloc îngrijorați.

În ceea ce privește deschiderea școlilor în data de 8 februarie, 77% dintre români consideră că este un lucru esențial, în timp ce 16% consideră că instituțiile de învățământ ar trebui să rămână închise, iar 7% nu au vrut să răspundă.

Sondajul a fost efectuat prin telefon, în perioada 15-17 ianuarie 2021, pe un eșantion de 710 de persoane. Marja de eroare este de +/-3,5%.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.