Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat, joi seară, că infectarea cu SARS-CoV-2 a celor 244 de elevi și 329 de angajați din învățământ, testați pozitiv după redeschiderea școlilor, s-a produs înainte de data de 8 februarie, când a început senestrul al doilea. Cîmpeanu a mai spus că riscul de contaminare nu poate fi eliminat complet, motiv pentru care a făcut din nou apel la părinți să nu-și trimită copiii la școală dacă observă orice simptom specific COVID-19.
”Numărul celor infectați, dincolo de faptul că elevii infectați sunt rezultatul unei infectări pe parcursul vacanței, înainte de începerea semestrului al doilea, pentru că asta e perioada de incubație, este de 244, adică un elev la 10.000, adică mult mai mic decât rata de infectare în rândul populației generale. Dacă cineva își imagina că odată cu deschiderea școlilor în semestrul al doilea, pandemia va fi stopată complet, se înșela. Am spus că riscul nu poate fi elimiat total în niciun caz. Riscul va putea să fie diminuat în măsura în care toți părinții vor înțelege că la cele mai mici simptome specifice trebuie să țină copiii la domiciliu și să anunțe medicul de familie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la un post de televiziune.
”Există opt județe, e absolut remarcabil, în care nu s-a înregistrat niciun caz, în patru zile de școală, de infectare în rândul elevilor, după cum există și județe, precum Arad, Cluj și municipiul București în care s-au înregistrat, în total 122 de cazuri, adică exact jumătate din numărul de elevi confirmați pozitiv la ora 18.00”, a explicat ministrul Educației.
Sorin Cîmpeanu: Părintele poate să ceară testarea copilului
Ministrul spune cu nu se poate testa elevul fără acordul părintelui, dar că acesta poate cere școlii să-l testeze dacă are suspiciuni privind infectarea copilului. Totuși, testările nu se pot face pe o clasă întreagă, ci doar pe cazurile suspecte, avertizează Cîmpeanu.
”Eu am îndemnat, alături de ministrul Sănătății, la completarea acordului pentru testare. Dincolo de această recomandare, nu poate exista obligativitatea de acord. Dacă părinții așa au considerat necesar… Testarea este un element care poate micșora viteza de răspândire a acestui virus, însă nu există nicio bază legală pentru obligativitatea testării. Am încercat să găsim cea mai bună variantă legală pentru testarea elevilor care au simptome, nicidecum testarea în masă”, a mai precizat ministrul Educației.