Sorina Pintea critică lipsa unui buget special alocat pentru Planul Național de Combatere și Control al Cancerului

Lipsa unui buget special alocat a făcut ca, din 2016 și până în prezent, în România să nu fie implementată nicio măsură în cadrul Planului Național de Combatere și Control al Cancerului. Este semnalul de alarmă tras de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

“Ministerul Sănătății acordă o atenție specială combaterii și controlului cancerului, care reprezintă a doua cauză de morbiditate și deces în România. Planul Național de Combatere și Control al Cancerului a fost lansat în 2016 în România, fără a fi implementată vreo măsură din lipsa unui buget special alocat. Este convingerea mea că numai împreună – autorități, specialiști, societate civilă – vom putea să facem progrese în acest domeniu”, a declarat ministrul Sănătății Sorina Pintea, la Simpozionul privind Controlul Cancerului.

Oficialul român a mai subliniat faptul că, lucrând în colaborare strânsă la nivelul Uniunii  Europene, se pot mobiliza potențialul și oportunitățile încă neutilizate pentru dezvoltarea unor abordări inovatoare în accelerarea implementării tuturor progreselor înregistrate până acum în lupta împotriva cancerului.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și dezbătute teme precum politicile și acțiunile europene de combatere și control al cancerului; progresul în combaterea și controlul cancerului la nivel european; prezentarea participării României în acțiunile europene; prezentarea politicilor și programelor naționale în domeniul prevenției și controlul cancerului; reflecții privind crearea unei alianțe europene de prevenție a cancerului.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.