Sorina Pintea, despre situația din psihiatrie: Ce nu s-a făcut în 17 ani e greu să faci într-un an și jumătate

„Ce nu s-a făcut în 17 ani e greu să faci într-un an și jumătate. Pentru că, în general, când se schimbă mandatele, se abandonează toate proiectele începute”, a spus Sorina Pintea privitor la nevoile din psihiatrie. Ministrul a precizat și că, săptămâna viitoare, va avea loc o întâlnire cu specialiști din domeniu, dar și cu reprezentanți ai societății civile.

„Ministrul, oricare ar fi el, medic, nemedic, așteaptă propuneri de la specialiști, care au venit. Săptămâna viitoare am convocat o întâlnire între Comisia de psihiatrie a Ministerului Sănătății, reprezentanții societății civile – unii dintre ei fiind extraordinari, cu care am mai avut contacte și care au avut niște idei. Dar vreau să chem la această întâlnire și medici care lucrează efectiv în aceste secții, pentru că de exemplu ieri, la Brăila, am avut o discuție cu un medic care spunea că este nevoie de niște măsuri pe care societatea civilă nu le agreează, dar care sunt absolut necesare în munca pe care o face. Deci, ca să ne întâlnim la mijloc, trebuie să ne întâlnim cu toții”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul a adăugat că, deși s-a susținut contrariul, există un program național de sănătate mintală. În ceea ce privește un registru național, Sorina Pintea a spus: „Este în implementare, în sensul că noi am accesat bani pentru a implementa acest registru”.

Ministrul sănătății a mai declarat că există și instruiri periodice ale angajaților din secțiile de psihiatrie. Întrebată dacă angajații sunt într-adevăr pregătiți, Sorina Pintea a spus: „Aici am și eu un mare semn de întrebare. Pentru că există directorul de îngrijiri al fiecărui spital, care se ocupă de îngrijirea pacienților și supraveghează partea de instruire. Dacă e nevoie, solicită un plan de instruiri suplimentare. Deci ajungem din nou la [faptul că] fiecare trebuie să-și facă datoria”.

 

ARPP cere să coopereze cu comisia de psihiatrie a MS

 

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) a făcut publică o adresă transmisă Sorinei Pintea, în care adresează rugămintea ca Asociația să colaboroze cu comisia de psihiatrie a Ministerului Sănătății, prin crearea unui grup de lucru comun, „în vederea identificării unui set de măsuri urgente și pe termen mediu în domeniul atât de complex al Psihiatriei”.

Totodată, asociația profesională a transmis marți o scrisoare deschisă, care conținea propuneri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă psihiatria. Reprezentanții ARPP scriau și că,  în ultimii ani, au susținut – prin memorii, sesizări și intervenții publice – o reașezare a psihiatriei în matca atenției decideniților politici, nu doar la nivel declarativ.

ARPP invită medicii specialiști din domeniu să contribuie cu observații (inclusiv provenite din opiniile pacienților) și comentarii pe marginea propunerilor din scrisoare, pentru a fi înaintate Ministerului Sănătații și factorilor decidenți, „pentru îmbunătățirea calității serviciilor psihiatrice la nivel național”.

Un alt minus al sistemului

 

Sorina Pintea a vorbit în fața jurnaliștilor despre un alt minus al sistemului. Pacienții care ies dintr-un regim închis de la psihiatrie nu beneficiază de medicație gratuită.

„Mai este un aspect pe care îl vom rezolva chiar săptămâna viitoare. Pacienții care sunt internați sub Cod Penal, în momentul în care se termină această internare, trec în altă secție, și medicația pe care sunt obligați să o ia nu mai e gratuită. Pe de o parte, obligăm pacientul să se trateze, dar, pe de altă parte, statul nu oferă această posibilitate. (…)  Pacientul care iese după 10-15 ani dintr-un regim închis nu are mijloace de întreținere. În general sunt din familii sărace. Ei sunt abandonați în aceste perioade. Deci noi știam toate aceste lucruri și căutam soluții, noi ne-am apucat să discutăm aceste aspecte”, a spus ministrul Sănătății.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.