Sorina Pintea, despre suspendarea exportului pentru citostatice: Decizia noastră este luată

Decizia de a suspenda exportul pe o perioadă de șase luni pentru 125 de citostatice şi 47 de imunosupresoare la risc de discontinuitate este vitală pentru a putea reface piața și a reface stocurile de medicamente esențiale pentru pacienții diagnosticați cu cancer ori pentru cei care au făcut transplant, a spus ministrul Sănătății, după ce a anunțat că proiectul a fost pus în dezbatare publică.

„Decizia Ministerului Sănătății a fost luată ca urmare a notificării venite din partea specialiștilor din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, instituția cu atribuții în monitorizarea și supravegherea pieței medicamentului, care au primit o serie de sesizări din partea pacienților și specialiștilor privind lipsa acestor medicamente necesare tratamentului pacienților cu cancer sau al celor care au făcut transplant. Ca ministru nu pot să ignor semnalele și trebuie să folosesc toate pârghiile pe care le am. Nu putem să stăm să ne uităm cum pacienții sunt lipsiți de aceste medicamente și sunt trimiși în străinătate să le cumpere, la un preț dublu sau triplu „, a declarat Sorina Pintea.

În momentul de față, 12 citostatice sunt la limită de stoc sau în acest risc. În cazul acestora, Ministerul Sănătății a semnat autorizații de nevoi speciale. Dacă exportul nu va fi oprit, în câteva luni, numărul medicamentelor cu risc de discontinuitate va ajunge la câteva zeci, a precizat Sorina Pintea

„Dacă nu luăm măsuri, în următoatele două luni, riscul de discontinuitate este pentru aproximativ 47 de citostatice. Iar în trei luni de 65. (…) Am pus acest ordin în dezbatere publică tocmai pentru a putea discuta, pentru a putea găsi soluții, dar decizia noastră este luată” , a declarat ministrul.

 

De ce a ales ministrul să pună proiectul în dezbatere publică

 

Proiectul de ordin care prevede suspendarea exportului va sta în dezbatere publică maximum 10 zile, a spus Sorina Pintea.

„Pentru a putea pune în aplicare acest ordin vom respecta toți pașii și toate procedurile interne și internaționale și vom notifica Comisia Europeană și vom argumenta. (…) Există posibilitatea ca unele produse să nu apară pe lista finală. Pentru că vor veni probabil distribuitorii, producătorii și vor spune că pot să asigure necesarul pe care îl are România”, a precizat ministrul Sănătății.

„Știm cel mai bine că în România este cel mai mic preț. Dar avem produse care sunt vândute inclusiv sub acest preț, pentru că noi avem un preț de referință generic care este mai mic decât acela. Lucru nu tocmai corect. Acest aspect îl vom regla. În momentul în care într-o țară aceste medicamente sunt mai scumpe, probabil că există intenția comercială, normală de altfel pentru o firmă, de a vinde acolo, dar și producătorii și distribuitorii au obligația de a respecta serviciul public, care înseamnă asigurarea nevoilor pieței interne. Ori am analizat, spre exemplu, situația unui distribuitor care are în portofoliu 13 produse citostatice și 11 discontinuități. Am cerut autorizațiile de export emise și am observat că pe aceste produse cu discontinuități are autorizație de export. Pe care trebuie să i-o acordăm, atâta timp cât nu avem o limitare a exportului. Am analizat apoi alt furnizor. Am văzut că se repetă situația și cred că decizia pe care am stabilit că o luăm în acest moment este foarte bună pentru pacient”, a mai spus Sorina Pintea. Aceasta a adăugat că există și intenția de a modifica taxa de clawback.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.