Sorina Pintea: Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală

De Ziua Sănătății Mintale, Sorina Pintea spune că se lucrează la strategia și planul de măsuri sectorizat cu privire la acest domeniu, dar și la standardadizarea procedurilor operaționale în spitalele de pishiatrie. Totodată, ministrul Sănătății declară că se vor atrage fonduri europene și în domeniul sănătății mintale.

„Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală, este timpul să creștem gradul de conştientizare şi educare, la nivel național, în privinţa acestui domeniu. Anul acesta au existat mai multe evenimente nefericite care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală.Sunt multe de făcut în acest domeniu. Lucrăm la strategia şi a planului de măsuri sectorizat, dar care vor fi finanţate, pentru că altfel munca noastră nu va avea finalitate. Lucrăm și la standardizarea procedurilor operaţionale în spitalele de psihiatrie. Am stabilit întâlniri între specialiști din comisia de specialitate a Ministerului Sănătți, reprezentanți OMG-uri, medici pentru a găsi cele mai bune soluții pentru modificarea Legii Sănătății Mintale și a programelor de tratament”, a transmis Sorina Pintea.

Oficialul spune și că este nevoie de formarea continuă a formarea continuă a pregătirii personalului care lucrează în secţiile de psihiatrie care au un specific aparte, dar şi de conştientizarea populaţiei, și asta deoarece, atrage atenția ministrul,  „există încă fenomenul de stigmă pentru aceşti pacienţi”.

 

Sorina Pintea: Vom deschide linii de finanțare și atragerea de fonduri europene și în domeniul psihiatriei

 

Potrivit ministrului Sănătății, și psihiatria ar urma să beneficieze de fonduri europene.

„Pentru prima oară vom deschide linii de finanțare şi atragerea de fonduri europene şi în domeniul psihiatriei, specialitate care nu a beneficiat de astfel de facilităţi până în prezent”, a spus Sorina Pintea.

Aceasta a mai adăugat că, după controalele realizare în unitățile sanitare de psihiatrie, instituția pe care o conduce știe exact ce are de făcut pentru pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și a îngrijirii de care au nevoie acești bolnavi.

„Aştept concluziile discuţiilor dintre profesionişti şi societatea civilă şi voi lua imediat măsurile necesare care se impun. Cazul bolnavului cu afecţiuni psihice necesită o abordare multidisciplinară. Deseori aceste cazuri, în special cele cronice, exced sfera medicală şi devin cazuri sociale. De aceea, susţin prima propunere făcută de specialişti care vizează înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi instituţii publice, cu putere de decizie, ca, de exemplu, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, cel de Interne sau Ministerul Afacerilor Externe – CEDO, care să elaboreze strategia şi planul de măsuri care să identifice toate soluţiile necesare domeniului”, a mai transmis ministrul Sănătății.

Lasă un răspuns

*