Spania a decis să accelereze donaţiile de vaccin în America Latină şi Caraibe, asftel încât prevede să trimită 6 milioane de doze în următoarele săptămâni, dintre cele 7,5 de milioane pe care guvernul spaniol s-a angajat să le doneze în zonă, relatează luni EFE, potrivit presei internaționale.
Luni vor fi trimise 101.760 de doze de vaccin de la AstraZeneca în Ecuador, în timp ce Costa Rica, Guatemala, Paraguay, Bolivia, Nicaragua, Jamaica şi Surinam vor primi dozele donate de Spania prin intermediul mecanismului internaţional de solidaritate COVAX, potrivit MAE spaniol.
În acest ritm progresiv, se prevede ca Spania să doneze vara aceasta aproximativ 6 milioane de vaccinuri Americii Latine şi în Caraibe.
Beneficiarii au fost selectaţi de COVAX pe baza necesităţilor epidemiologice ale ţărilor din regiune, cu criterii stabilite de Organizaţia Panamericană a Sănătăţii.
Noile donaţii se alătură celor deja efectuate în iulie unor ţări precum Peru (101.760), Guatemala (201.600), Paraguay (253.440) şi Nicaragua (97.920).
Potrivit planului aprobat de guvern în ianuarie anul acesta, Spania s-a angajat să trimită 22,5 de milioane de doze dintre care 7,5 milioane vor merge în America Latină.
Donaţiile vor fi canalizate prin intermediul COVAX cu spirjinul logistic al Unicef şi al Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii, în linie cu dorinţa Spaniei de a oferi un răspuns la criza provocată de COVID-19.
Obiectivul este de a imuniza înainte de sfârşitul anului cel puţin 20 % din populaţia celor 190 de naţiuni care fac parte din acest mecanism.