Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a efectuat o nouă prelevare de organe

O nouă prelevare de organe a avut loc, în această dimineață, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, a anunțat Agenția Națională de Transplant. Donatorul este o femeie de 66 de ani, a cărei familie a decis să ofere o nouă şansă la viaţă altor pacienţi aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare. Doctorii au recoltat doi rinichi, care vor fi transplantați la doi pacienţi de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, în timp ce corneea va ajunge la Spitalul Militar Central Bucureşti.

 

Transplanturile sunt în creștere, dar numărul de donatori și de spitale autorizate rămâne mic

 

În România, doar cinci spitale din totalul de 40 acreditate sunt active în cadrul Programului Național de Transplant, iar numărul donatorilor este și el unul mic, doar 3,5 la un million de locuitori. Acad. prof. dr. Irinel Popescu, șeful Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni, a solicitat Ministerului Sănătății ca celor cinci spitale care au lucrat la capacitate maximă să li se alăture într-o primă etapă încă cinci unități sanitare dintre cele 40 acreditate în România.

Încurajator este însă numărul donatorilor în acest an. Potrivit unei statistici oficiale publicată în iunie, familiile a 31 de pacienți aflați în moarte cerebrală și-au dat acordul pentru prelevarea organelor. Până la acel moment, au fost făcute 21 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și patru intervenții de la donatori în viață, 53 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi și au fost făcute 26 de transplanturi renale de la pacienți în viață. De asemenea, în primele șase luni, s-au realizat două transplanturi de cord și două de plămân și au fost exportate două grefe cardiace și cinci grefe pulmonare către Eurotransplant, arată datele ANT.

Agenția Națională de Transplant a îndemnat populația să aibă încredere în sistemul de transplant din România și a avertizat că, din cauza lipsei de încredere  în sistemul de transplant, indusă de campanii și informații nereale și iresponsabile se ajunge la pierderea de vieți omenești.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.