Spitalul “Grigore Alexandrescu” angajează fără concurs asistenți medicali. Care sunt cerințele

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București angajează fără concurs mai mulți asistenți medicali, pe perioadă determinată, respectiv pe perioada stării de alertă.

Astfel, potrivit anunțului de angajare, unitatea spitalicească are disponibile trei posturi vacante de asistenți medicali principali cu studii postliceale, pentru Unitatea Primiri Urgențe, șase posturi vacante de asistenți medicali PL pentru Unitatea Primiri Urgențe și trei posturi vacante de asistenți medicali debutant PL pentru Unitatea Primiri Urgențe.
Depunerea dosarelor începe cu data de 21 octombrie, iar data limită este 23 octombrie.

“Încadrarea se face prin ordin al ministrului Sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În situația în care se depun mai multe dosare pentru un singur post, iar după selecția dosarelor sunt admiși mai mulți candidați, se organizează proba de interviu în dată de 27.10.2020 ora 9.00”, se arată în anunțul de angajare.

În ceea ce privește condițiile de angajare, în anunț se precizează că potențialii candidați trebuie să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținand Spațiului Economic European și domiciliul în România, cunosc limba română, scris și vorbit, au vârsta minimă reglementată de prevederile legale, precum și o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie au de unitățiile sanitare abilitate.

Conditiile specifice necesare angajarii pentru posturile de asistenți medicali principali PL:
• Diploma de scoala sanitara postliceala in specialitatea generalist sau diploma de absolvire a liceului sanitar sau echivalare;
• Diploma de bacalaureat;
• Examen pentru obtinerea gradului principal;
• Vechime minim 5 ani;
• Certificat de membru OAMGMAMR însoțit de avizul anual în termen;
• Polița de malpraxis în termen.

Conditiile specifice necesare in vederea angajarii pentru posturile de asistenti medicali PL:
• Diploma de scoala sanitara postliceala in specialitatea generalist sau diploma de absolvire a liceului sanitar sau echivalare;
• Diploma de bacalaureat;
• Vechime minim 6 luni;
• Certificat de membru OAMGMAMR insotit de avizul anual in termen;
• Polita de malpraxis in termen.
• Conditiile specifice necesare in vederea angajarii pentru posturile de asistenti medicali debutanti PL
• Diploma de scoala sanitara postliceala in specialitatea generalist sau diploma de absolvire a liceului sanitar sau echivalare;
• Diploma de bacalaureat;
• Fara vechime in specialitate;
• Certificat de membru OAMGMAMR sau aviz de principiu al OAMGMAMR.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.