Organizația Salvați Copiii România a dotat Spitalul Grigore Alexandrescu din București cu aparatură performantă necesară intervențiilor medicale. Astfel, medicii vor avea la dispoziție un incubator performant pentru secția ATI, un monitor de nerv facial și un electrocauter pentru secția ORL. Valoarea totală a aparaturii se ridică la suma de 67.198 de Euro.
Monitorul de nerv facial va permite spitalului să efectueze operații complexe otologice precum implantul cohlear care va ajuta copiii cu patologie de surditate.
În afara hemoragiilor din sfera ORL care reprezintă urgențe majore, toate operațiile chirurgicale ORL necesită o hemostază riguroasă, care poate fi realizată acum cu ajutorul electrocauterului de ultimă generație primit, marți, 10 noiembrie 2020, de secția ORL a spitalului.
Alte 20 de secții urmează să fie dotate
Până la finalul lunii decembrie, Salvați Copiii România și-a propus dotarea altor 20 de secții de terapie intensivă, neonatologie și pediatrie, cu peste 4.700 de echipamente medicale și materiale de protecție în valoare estimată de peste 400.000 de Euro.
Companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit către medici și maternități, prin descărcarea contractului precompletat cu datele de identificare ale organizației. Documentul poate fi accesat în link-ul https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/media/Documente/Contract-de-sponsorizare-2020.pdf.