Spitalul Județean de Urgență Arad a sistat activitatea bazei de tratament după ce subsolul a fost inundat

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a sistat activitatea bazei de tratament, care funcționa în subsolul clădirii, după ce acesta a fost inundat.

“Menționăm faptul că în subsolul clădirii, până la începerea pandemiei COVID-19 funcționa baza de tratament pentru pacienții care erau internați pe secție sau care aveau nevoie de diferite proceduri medicale în regim de ambulatoriu. Această activitate a fost sistată, iar la parter sunt funcționale saloanele, acestea fiind folosite pentru pacienții suspecți de COVID-19 până la sosirea rezultatului”, se arată într-un comunicat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Reprezentanții Spitalului au explicat că în cursul serii de joi, din cauza precipitațiilor abundente, sistemul de colectare a apelor menajere și pluviale nu a mai făcut față și s-a inundat subsolul clădirii destinat spitalizării de zi din cadrul Secției Balneologie și Recuperare Medicală.

Angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au intervenit pentru a evacua apa din subsolul clădirii, fiind dirijată înspre rețeaua de canalizare a orașului.

”De mai mulți ani ne confruntăm cu această problemă în momentul în care sunt precipitații abundente. Ca urmare a discuțiilor cu reprezentanții Primăriei Municipiului Arad, care are în proprietate clădirea și care trebuie să realizeze lucrările de reparație, am fost asigurați că luni vor începe lucrările necesare în vederea refacerii sistemului de colectare a apelor menajere și pluviale. În ceea ce privește prejudiciul cauzat au fost afectate unele obiecte de mobilier folosite de către personalul medical care își desfășoară activitatea la parterul acestei clădiri”, a explicat Florina Ionescu, manager interimar Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Până la debutul pandemiei, la subsol funcționa baza de tratament pentru pacienții care erau internați pe secție sau care aveau nevoie de diferite proceduri medicale în regim de ambulatoriu.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.