Spitalul Județean de Urgență din municipiul Bistrița va beneficia de un heliport, care va fi construit pe terasa instituției. Lucrarea a fost aprobată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, ai cărei reprezentanți au semnat contractul de proiectare și execuție a heliportului.
La semnarea contractului au fost prezenţi preşedintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, managerul spitalului, Gabriel Lazany, şi reprezentantul firmei din Iaşi care a câştigat licitaţia. Aceasta și-a asumat ca termen de execuție termenul de 20 de luni.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud şi-a exprimat însă dorinţa ca această investiţie să fie finalizată cât mai repede, anunță Agerpres. „Este o investiţie pe care ne-am dorit-o foarte mult şi mă bucur foarte mult că am ajuns în acest stadiu. Avem finanţarea asigurată. Sper ca constructorul să se mobilizeze şi să terminăm execuţia acestui heliport într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contract”, a declarat Radu Moldovan.
Prin acest proiect va fi construit şi un lift care va face legătura între Unitatea de Primire Urgenţe şi heliport, pentru a facilita transportul pacienţilor pentru care se va solicita intervenţia unui elicopter SMURD. Valoarea contractului este de 1,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean.
După ce la prima licitaţie organizată nu a fost depusă nicio ofertă, la a doua încercare a fost desemnată câştigătoare asocierea formată dintr-o firmă din Iaşi şi una din Bucureşti.