Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: A doua opinie gratuită pentru probele de biopsie în cazul unei suspiciuni de boală pulmonară interstițială difuză

Echipa multidisciplinară de specialişti a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” din Timişoara, care oferea până acum o a doua opinie gratuită a evaluării imagistice pentru cazurile de pneumopatie interstiţială, analizează din această săptămână şi probele de biopsie.

Acestea pot fi trimise prin intermediul unui curier şi nu necesită condiţii speciale de transport.

Clinica de Pneumologie din cadrul unității sanitare este Centru de referinţă privind patologia interstiţială Pulmonară Difuză, certificat de Ministerul Sănătăţii încă din 2019. Echipei de pneumologi şi radiologi care ofereau a doua opinie gratuită, pe baza rezultatelor investigaţiilor imagistice şi a altor documente medicale, i s-a alăturat şi un medic anatomopatolog specializat în afecţiunile pneumologice, care analizează probele bioptice.

„Analizarea probelor prelevate pentru biopsie ne permite să rafinăm rezultatul. Astfel, avem posibilitatea unei interpretări mai detaliate. De exemplu, aflăm cât de veche este progresia fibrozei. Pentru diagnosticul histopatologic avem, însă, nevoie de fragmente de ţesut din plămân. Recomand ca acestea să fie trimise împachetate într-un bloc de parafină, dar în condiţii obişnuite de transport. În acest mod, pot fi făcute retăieri din segmentul ţesutului prelevat, obţinându-se în final una sau mai multe ‘lame de microscopie’ ce vor fi supuse unei examinări anatomo-patologice cu un microscop performant care, mai departe, indică diagnosticul histopatologic. Practic, coloraţia specială pe care o obţinem în urma analizei pune în evidenţă anumite modificări în patologia interstiţială difuză. Totodată, rezultatul histopatologic cu coloraţii speciale ne poate arăta şi dacă există infecţii cronice, chiar dacă analizele de laborator sunt negative”, a precizat dr. Gheorghe-Emilian Olteanu – medic specialist anatomie patologică – Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Probele de biopsie vin în completarea imaginilor de CT torace, a istoricului medical şi a investigaţiilor funcţionale pe care le-a efectuat pacientul. Toate aceste date se pot încărca în platforma online pusă la dispoziţie gratuit pentru o a doua opinie, pentru pacienţii cu pneumopatii interstiţiale.

„În principal, noi ne adresăm medicilor care au stabilit deja un prim diagnostic de pneumopatie interstițială difuză, dar vor o a doua opinie din partea unor specialiști care lucrează într-un centru de referință pentru această patologie complexă. Pe platforma noastră, care este securizată, se completează un formular cu datele de autentificare. Apoi, se introduc informațiile clinice ale pacientului și, într-o secțiune separată, investigațiile imagistice. Odată probele de biopsie ajunse la colegul meu anatomopatolog, ele sunt analizate și vin în completarea informațiilor medicale obținute anterior. În comisia multidisciplinară sunt discutate toate elementele și apoi stabilim un diagnostic pe care îl prezentăm pacientului sau medicului curant al acestuia. Totodată, oferim, pe lângă opinia medicală, și recomandări de investigații suplimentare, dar și monitorizare”, spune asist. univ. dr. Daniel Traila – medic primar pneumolog Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.