Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: Cauzele acumulării apei la plămâni și simptomele specifice

sursa foto: Spitalul Victor Babeș Timișoara/Facebook

Pleurezia sau „apa la plămâni” înseamnă formarea de lichid în exces între plămân și peretele toracic. Această acumulare de lichid în exces provine sau se formează în general din cauza unor infecții respiratorii, dar pot exista și alte cauze, potrivit specialiștilor de la de la Spitalul  ”Victor Babeș” Timișoara.

„Pot exista și alte cauze ale acumulării apei în plămâni, printre care se numără: TBC-ul, cancerul malign, pneumonii netratate, insuficienta cardiacă, artrita reumatoidă, sarcoidoza, embolismul pulmonar, bronșita, infecția cu HIV și chiar ciroza hepatică”, a explicat Dr. Alin Ciprian Nicola, Șef Compartiment Chirurgie Toracică, potrivit unei postări pe pagina de Facebook – Spitalul Victor Babeș Timișoara.

Potrivit sursei citate, pleurezia se poate manifesta cu dureri puternice în timpul respirației și, în unele cazuri, poate fi urmată de febră, frisoane, cefalee, tuse seacă, neproductivă, sau dispnee.

„Stabilirea diagnosticului se face în urma unui consult penumologic, urmat de realizarea unor investigații imagistice, și vorbim de radiografie toracica sau computer tomograf. Îndepărtarea excesului de lichid pleural este însă esențială, iar aceasta se realizează prin puncții pleurale, toracoscopie video-asistată sau drenaj pleural, acesta atenuând presiunea asupra plămânilor și permițând un inspir și respir mai ușoare”, a precizat Dr. Alin Ciprian Nicola.

Odată extras, lichidul trebuie analizat în laborator pentru a se stabili cauza acumulării acestuia la nivel pulmonar, iar în paralel se face tratament medicamentos.

„Amânarea extragerii lichidului pleural poate duce la afectarea majoră a plămânului prin infectarea lichidului. Se formează așa numitele abcese care necesită un tratament de lungă durată”. a avertizat medicul.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.