Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: Sfaturi practice în caz de mușcătură de căpușă

Căpușele sunt paraziți externi care se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). În lume se cunosc sute de specii de căpușe, dar în România au fost identificate 30, cea mai frecventă specie fiind Ixodes Ricinus. Doar câteva din aceste specii transmit boli oamenilor.  Specialiștii de la Spitalul  ”Victor Babeș” Timișoara au transmis o seride de indicații privind procedura în cazul unei mușcături de căpușă.

Căpușele se găsesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută (păduri, parcuri, pajiști, tufișuri). Infecțiile apar sezonier, în perioada când căpușele sunt active, din aprilie până în noiembrie.

”Căpușa ajunsă pe pielea omului, își caută pentru fixare o zonă “convenabilă”, într-un timp care poate dura chiar și câteva ore. Mărimea capușei crește, pe masură ce se hrănește cu sânge.
Prin mușcătură, își introduce capul sub piele, un segment al gurii de formă tubulară, care are de o parte și alta doi clești, care au rolul de fixare. Căpușele pot elimina prin salivă diverși agenți patogeni”, a declarat Dr. Daniela Mihalcea – medic primar boli infectioase, potrivit unei postări pe pagina de Facebook – Spitalul Victor Babeș Timișoara.

Măsuri de prevenire a expunerii la capușă

Sursa citată transmite o serie de măsuri de prevenire a expunerii la căpușă:

  • Evitați zonele cunoscute cu expunere foarte mare la căpușe: la iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisa, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțămintea trebuie să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje.
  • Folosiți pleduri și pături pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă.
  • În drumeții mergeți pe mijlocul cărării, evitați să atingeți cu corpul plantele din jur.
  • Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor (atenție la contraindicații la gravide, la copii).
  • Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5 %
  • Dacă dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție.
  • La sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie.
  • Faceți dus zilnic. La dus, verificați cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului). La nevoie, puteți verifica folosind oglinda sau lupa.
  • Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălare și uscare cel puțin 1h cu aer cald/fierbinte.
  • Este recomandată identificarea precoce a căpușei pe corp, pentru a scădea cât mai mult riscul de boală produsă prin mușcătura de căpușă: pentru a transmite Boala Lyme, căpușa trebuie să se fixeze și să se hrănească cel puțin 24-72 ore, iar virusul care provoacă encefalita de căpușă se transmite din momentul în care căpușa începe hrănirea.

De asemenea, este recomandată identificarea precoce a capușei pe corp, pentru a scădea cât mai mult riscul de boală produsă prin mușcătura de căpușă:

  • Pentru a transmite Boala Lyme, căpușa trebuie să se fixeze și să se hranească cel putin 24-72 ore
  • Virusul care provoacă Encefalita de Căpușă se transmite din momentul în care căpușa începe hrănirea

Scoaterea căpușei

Potrivit sursei citate, este recomandat ca îndepărtarea/extragerea completă a căpușei să se facă în camera de gardă a unui spital de urgență, de către medicul chirurg, cât mai curând după mușcătura căpușei.

”Este important să se înlăture căpușa în totalitate, fără a rupe partea posterioară a corpului, iar capul să rămână înfipt în rană. După extragerea căpușei, se recomandă consultarea unui serviciu de Boli Infecțioase, pentru a aprecia oportunitatea unei profilaxii antibiotice. Nu încercați folosirea de căldură sau diferite substanțe pentru a neutraliza căpușa. Aceasta se poate adânci mai mult în piele, să elibereze o cantitate mai mare de salivă sau vărsarea conținutului stomacal al căpușei în rană, crescând riscul de infecție. În situația în care nu puteți apela la serviciul medical, se poate scoate căpușa folosind o pensetă cu vârf subțire, în unghi; penseta se fixează cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii. Se trage lent, uniform, cât mai drept, fără a învârti, cu atenție să nu zdrobiți sau striviți căpușa. Ulterior, dezinfectați cu apă și săpun, apoi aplicați o soluție antiseptică. Mâinile celui ce extrag căpușa se protejează cu mânuși sau tifon”, a mai spus Dr. Daniela Mihalcea.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.