Sprijinirea dezvoltarii profesionale a tinerilor medici, o directie prioritara pentru Societatea de Neuropatie Diabetica

Neuropatia diabetică afectează peste două treimi din persoanele cu diabet zaharat din România, fiind principalul factor de risc pentru apariția ulcerațiilor la nivelul picioarelor, cele care, în cazuri severe, pot conduce la amputații. Managementul acestei complicații asociate diabetului zaharat implică multiple provocări – de la diagnosticare la îngrijirea terapeutică propriu-zisă, spun specialiștii – necesitând o abordare multidisciplinară.Sprijinirea dezvoltării practicii medicale a echipei de profesioniști care asigură îngrijirea pluridisciplinară a persoanelor cu neuropatie diabetică și consolidarea colaborării între aceștia este una dintre prioritățile Societății de Neuropatie Diabetică. În acest sens, educația medicală a tinerilor medici implicați în această patologie este o direcție principală în strategia Societății, în vederea promovării unei îngrijirii la cele mai înalte standarde pentru persoanele cu neuropatie diabetică din România.Continuând proiectul demarat în urmă cu cinci ani, Societatea de Neuropatie Diabetică a organizat în iulie 2017 cea de-a șasea ediție a Școlii de Vară Neurodiab, eveniment dedicat tinerilor medici rezidenți și specialiști din domeniul neuropatiei diabetice.,,Este o provocare pentru noi toți neuropatia diabetică, în condițiile în care îngrijirea pacientului cu neuropatie diabetică necesită o implicare multidisciplinară. Vorbim aici nu numai despre medicul diabetolog, dar și de prezența, în egală măsură, a neurologului, a medicului de chirurgie vasculară, a chirurgului, dermatologului, ortopedului, a medicului de familie, dermatologului şi chiar a psihologului. Prezenţa tinerilor medici este extrem de importantă pentru noi, pentru a dezvolta și mai mult Societatea de Neuropatie Diabetică și bineînţeles, pentru a concentra întregul nostru efort asupra pacientului cu neuropatie diabetică. Este nevoie de implicarea tuturor în ceea ce priveşte diagnosticul cât mai precoce al neuropatiei diabetice, dar mai ales în managementul său simultan, în crearea unor programe de educaţie a pacienţilor cu neuropatie. În acest context, efortul nostru şi al acestor sesiuni ştiinţifice de înalt nivel nu pot decât să contribuie la creşterea calităţii îngrijirilor medicale în ceea ce priveşte pacientul cu neuropatie diabetică”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, Preşedintele Societății de Neuropatie Diabetică.,,Neuropatia diabetică este o provocare importantă pentru practica medicală actuală, din cauza frecvenței și complexității mecanismelor patogenetice, necunoscute în totalitate și totodată din cauza eficacității scăzute ale variantelor terapeutice actuale. În studiul realizat de Societatea de Neuropatie Diabetică în anul 2012, a fost observată o prevalență a neuropatiei diabetice în rândul a peste 67% din pacienții cu diabet zaharat, cu o frecvență de peste 45% a durerii superficiale și profunde la nivelul membrelor inferioare, cu impact asupra calității vieții”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, fost preşedinte al Societăţii de Neuropatie Diabetică.Participații din cadrul Școlii de Vară NeuroDiab 2017 au avut acces la un program educațional complex susținut de experți în această ramură medicală, din România și din străinătate, care a îmbinat componenta teoretică cu elemente practice în abordarea neuropatiei diabetice.,,Depistarea timpurie și managementul corect al neuropatiei diabetice în cazul persoanelor cu diabet zaharat este extrem de importantă din mai multe motive: 1. Neuropatia diabetică este un diagnostic de excludere. Neuropatiile non-diabetice pot fi întâlnite în rândul pacienților cu diabet zaharat și pot fi tratate prin măsuri specifice. 2. Există opțiuni de tratament pentru neuropatia diabetică simptomatică. 3. Mai mult de 50% din neuropatiile diabetice periferice pot fi asimptomatice. Dacă nu sunt depistate și dacă îngrijirea preventivă a piciorului nu este implementată, pacienții riscă ca picioarele lor lipsite de sensibilitate să fie afectate. 4. Depistarea și tratamentul neuropatiei poate îmbunătăți si atenua simptomele, reduce sechelele și îmbunătățește calitatea vieții”, a explicat prof. dr. Rodica Pop Bușui, University of Michigan, SUA.,,Efectele neuropatiei diabetice pot include ulcerațiile, neuroartropatia Charcot, amputațiile. Prevenția și îngrijirea de rutină sunt metode cost-eficiente pentru sistemele de sănătate și reprezintă o șansă pentru ca persoanele cu diabet zaharat să aibă o calitate a vieții cât mai ridicată. Conștientizând importanța globală a neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, Federația Internațională de Diabet s-a concentrat în anul 2005, spre exemplu, pe această problemă, demarând o campanie la nivel mondial, sub mesajul ,,Picioarele înainte de toate”, insistând în rândul populației pe problema amputațiilor în cazul persoanelor cu diabet zaharat. Este ceea ce avem nevoie și la ora actuală, în fiecare stat, de conștientizarea și răspândirea informației în legătură cu aceste complicații ale diabetului zaharat.”, a punctat prof. dr. Frank Bowling, University of Manchester, Marea Britanie.Dr. Karin Schara, Centrul Medical Universitar din Ljubljana, Slovenia, a vorbit în cadrul Școlii de Vară Neurodiab despre principalele obiective ale tratamentului neuropatiei diabetice și despre metodele chirurgiei ortopedice care pot veni în ajutorul pacienților. ,,Evaluarea constantă a piciorului este esențială. Verificarea circulației periferice, a semnelor infecțiilor sau a defectelor anormale ale piciorului. În tratamentul neuropatiei diabetice, specialiștii trebuie să ia în calcul vârsta pacientului, starea generală de sănătate, motivația acestuia și complianța la tratament, înainte de a decide asupra unei variante terapeutice, medicale și/sau chirurgicale”, a explicat aceasta.Dr. Bogdan Florea, medic primar neurolog, a discutat în cadrul Școlii de Vară NeuroDiab 2017 despre momentul în care este nevoie de existența unui neurolog în echipa multidisciplinară implicată în managementul diabetului zaharat, subliniind faptul că examinarea neurologică este esențială în a afla cât mai multe informații despre funcțiile nervilor periferici sau centrali.Prof. dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, a adus în discuție la Școala de Vară Neurodiab 2017 legătura dintre simptomatologia și patologia urogenitală și diabetul zaharat: ,,În practica mea clinică, procentul pacienților cu diabet zaharat care au solicitat un control urologic/andrologic a crescut în ultimii ani. Întrebarea <> este una dintre primele cinci întrebări pe are le adresez mereu pacienților înainte de a-i consulta. Simptomatologia urogenitală este afectată de interferențele generate de către diabetul zaharat, indiferent dacă vorbim de cazuri în care acesta este ținut sub control sau nu, dar și de cele cauzate de complicațiile diabetului: neuropatie, nefropatie.”Dr. Alin Știrban, președintele Asociației Germano-Române de Studiu al Complicațiilor Diabetului, a vorbit despre variantele terapeutice în neuropatia diabetică, cu accent pe benfotiamină, forma hidrosolubilă a Vitaminei B1, care poate avea numeroase efecte benefice: ,,Evidențele și studiile arată că benfotiamina are efecte benefice în tratamentul neuropatiei diabetice, demonstrând un profil de siguranță foarte bun.”Rolul activității fizice în prevenția și managementul neuropatiei diabetice a fost o altă temă de pe agenda Școlii de Vară NeuroDiab: ,,Este demonstrat că exercițiul fizic ușor și moderat poate preveni neuropatia diabetică. (…) De asemenea, pentru pacienții care suferă deja de neuropatie diabetică, activitatea fizică poate avea efecte în atenuarea durerii și în reducerea simptomelor. (…) Exercițiile ajută totodată la întărirea musculaturii, recăpătarea flexibilității, îmbunătățește indicele și controlul glicemic.”, a precizat Dr. Daniel Cosma, medic rezident în Diabet, Nutriție și Metabolice.Tinerii medici rezidenți și specialiști prezenți la Școala de Vară Neurodiab au luat parte la sesiuni științifice, demonstrații, prezentări de caz și ateliere practice, pregătite pentru a contribui
la dezvoltarea practicii medicale în gestionarea neuropatiei diabetice. De altfel, o sesiune specială le-a fost alocată chiar lor pentru prezentarea de studii de caz, care au fost ulterior discutate și analizate împreună cu lectorii și cu ceilalți participanți.Școala de Vară Neurodiab 2017 a reunit tineri rezidenți și specialiști din sfera diabetologiei și din domenii conexe, implicate în managementul neuropatiei diabetice: neurologie, oftalmologie, medicină internă, endocrinologie, cardiologie, medicină de familie.Organizator științific: Societatea de Neuropatie Diabetică NeuroDiab.PR&Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical