Anul acesta, Ziua mondială a sănătății mintale, marcată la 10 octombrie, are ca temă centrală tinerii și sănătatea mintală într-o lume în schimbare. Deși sănătatea mintală a tuturor cetățenilor este definită ca una din prioritățile sistemului medical românesc, România nu are date actuale privind incidența și prevalența bolilor neuropsihice la copii și la adolescenți.
În 2010, un studiu realizat de Fundația „Salvați Copiii” și finanțat printr-un grant acordat de guvernul Norvegiei, a analizat serviciile de sănătate mintală din România și a oferit o serie de recomandări și soluții în vederea îmbunătățirii serviciilor de sănătate mintală adresate copiilor și adolescenților din țara noastră.
În cadrul acestui studiu, datele referitoare la sănătatea mintală a copilului și adolescentului din România (fig. 1–2, tabelul) au fost obținute prin raportarea la datele internaționale furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (Child and Adolescent Mental Health Policies and Plans, 2005), precum și la Anuarul Statistic 2007.
Datele unui sistem inert
Pornind de la aceste date, s-a estimat la 880.709 numărul copiilor cu probleme și tulburări de sănătate mintală dintr-un total de 4.403.545 de copii (conform Anuarului Statistic 2007). Conform studiului, cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală diagnosticate în rândul copiilor și adolescenților sunt: tulburările de anxietate, depresia, ADHD și problemele de comportament agresiv, de tip bullying, care merg până la tulburările de conduită.
Am vorbit cu unul din autorii raportului, psih. Diana Stănculeanu, de la „Salvați Copiii” România, despre relevanța acelor date statistice în prezent. „Nu cred că în prezent sunt diferențe semnificative față de acele date, pentru că asta ar fi însemnat ca în această perioadă de timp să se fi petrecut schimbări importante în zona serviciilor de sănătate mintală pentru copii și adolescenți. Or, acest lucru nu s-a întâmplat”, explică Diana Stănculeanu.
Fără date statistice, dar cu un prognostic lipsit de optimism
„S-ar putea chiar ca noi să stăm mai prost în acest moment la unii indicatorii. Calitatea vieții copiilor din România nu este comparabilă în bine cu cea a copiilor din alte state europene. Noi avem factori de risc majori: aproximativ 7–8% din copiii din România au părinți plecați la muncă în străinătate, iar acesta este un important factor de vulnerabilitate. Avem bullying în școli – în acest moment, bullyingul este considerat a fi unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru depresie, tentativă de suicid și abandon școlar în rândul copiilor. Șase din zece copii sunt în continuare bătuți acasă ca practică și metodă disciplinară de către părinți. Jumătate din copiii din România trăiesc în situație de sărăcie”, arată Diana Stănculeanu.
„Cel mai probabil, cifrele estimate de OMS la nivel de Europa, pe care le-am folosit ca date statistice, sunt un scenariu optimist pentru România”, a explicat reprezentanta Fundației „Salvați Copiii” pentru Ro Health Review.
Fără cifre relevante și cu investiții în sănătate făcute pe modelul „cârpelii”
Despre starea cercetării în sănătatea mintală în România am vorbit și cu psihiatrul Gabriel Diaconu. Acesta ne-a confirmat că în România nu au fost făcute studii pe scară largă pe tema sănătății mintale. Prin urmare, nu avem o raportare, o imagine minim coerentă asupra situației reale. „Avem sondaje, avem statistici primitive, dar acestea reflectă doar vârful unui iceberg. Nu avem o construcție culturală coerentă despre ce înseamnă depresia copilului român sau tulburările de spectru autist în experiența românească. (…) Studiile care circulă în România sunt de obicei făcute la scală mică. Asta înseamnă că eșantionul de studiu este de ordinul sutelor. Un eșantion de ordinul sutelor îți reprezintă un fenomen medical în aceeași măsură în care, dacă vrei să înțelegi Bucureștiul, vii și te uiți vreme de cinci minute la Ateneul Român”, explică dr. Gabriel Diaconu.
În același timp, decidenții nu încurajează și nu investesc în cercetare medicală făcută pe eșantioane mari de populație. Pentru că, odată ce ai aceste date, ai o bază empirică solidă pe care poți ridica pretenții, poți cere luarea unor măsuri și poți justifica aceste pretenții prin date scrise negru pe alb, arată medicul psihiatru. „Motivul pentru care la noi nu se face cercetare pe cohorte mari este că, odată generate aceste cifre, când te duci înapoi la guvernant, o să ai o bază empirică solidă. Or, investițiile în sănătate în România sunt făcute pe principiul cârpelii”, completează dr. Gabriel Diaconu.
