Stella Kyriakides, din Cipru, desemnată comisar pentru Sănătate

„Stella Kyriakides (Cipru) este un psiholog clinician cu mulți ani de experiență în domeniul afacerilor sociale, al sănătății și al prevenirii cancerului”, a declarat președintele viitoarei Comisii Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a prezentat în urmă cu puțin timp întreaga sa echipă.

Nominalizările vor fi transmise acum Parlamentului European, care trebuie să aprobe întreaga Comisiei. În perioada 30 septembrie – 8 octombrie vor avea loc audierile nominalizaților pentru funcția de comisar în Parlamentul de la Bruxelles. În sesiunea plenară din a doua jumătate a lunii octombrie va avea loc și votul pentru întregul Colegiu al comisarilor. În baza votului, Consiliul European, format din statele membre, va numi oficial Comisia. Noua echipă își va începe activitatea 1 noiembrie.

 

Cine este Stella Kyriakides

 

Kyriakides servește în prezent în Camera Reprezentanților din Cipru, acolo unde reprezintă Nicosia din anul 2006. Membră a partidului Adunarea Democrată, care face parte din Partidul Popular European, ea a fost și președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Cipru se numără printre țările care s-au conformat apelului lui von der Leyen de a nominaliza femei pentru postul de comisar european, lucru necesar pentru asigurarea unui echilibru de gen în următoarea Comisie Europeană.

Potrivit CV-ului oficial, Stella Kyriakides este licențiată în psihologie, la Universitatea Reading din Marea Britanie și a lucrat ca psiholog clinic timp de 27 de ani în cadrul Ministerului Sănătății din Cipru. Ea a fost președinte al Coaliției pentru cancerul la sân Europa Donna și președinte al Comitetului Național pentru Strategia Cancerului.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.