Unul din șase copii cu vârsta între 10 și 19 ani se confruntă, la nivel mondial, cu o boală psihică, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu ocazia Zilei mondiale a sănătății mintale, marcată în fiecare an la 10 octombrie. Cea mai mare parte a tulburărilor de ordin psihiatric debutează însă înainte de vârsta de 14 ani. Copiii și adolescenții cu tulburări psihice sunt în special vulnerabili la excludere socială, discriminare și stigmă. Stigmatul social asociat unui diagnostic de ordin psihiatric poate afecta decizia acestora sau a aparținătorilor de a cere și de a primi ajutor.
Cum se manifestă stigma asociată bolii psihice la copii și adolescenți? Ce ar trebui să facem pentru a asigura cel mai bun traseu social, educațional și profesional copiilor și tinerilor după primirea unui diagnostic psihiatric? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care a încercat să răspundă psihiatrul Gabriel Diaconu, în exclusivitate pentru Ro Health Review.
Escapismul instituțional al sistemului de educație românesc
„În context istoric, România a avut un punct de turnură ideologică la momentul la care sistemele de educație specială au fost segregate. Din păcate, educația copilului cu psihopatologie la noi a rămas una excepțională, motivată de faptul că au «nevoi speciale». Dar de obicei, acest lucru e spus cu tendențiozitate. Nici pe departe nu se caută integrarea în comunitate a acestor copii”, precizează dr. Gabriel Diaconu.
„Vorbim despre un fel de escapism instituțional la nivelul sistemului românesc de educație. Încă de la începutul școlarizării, părinților care au copii diagnosticați cu tulburări de ordin psihiatric li se spune: «Dacă vreți să termine o școală, poate ar trebui să-l mutați la o școală pentru copii cu nevoi speciale»”, atrage atenția medicul psihiatru. Însă aceasta nu este în niciun caz soluția optimă pentru cei mai mulți dintre acești copii.
Este de notorietate faptul că un copil plasat în comunitate alături de alți copii cu dizabilități regresează, explică medicul bucureștean. Drept urmare, în comunitățile de psihoeducație specială, potențialul copiilor tinde către cel mai mic numitor comun, nici pe departe către nivelul optim de dezvoltare. „Cu alte cuvinte, chiar și în cazul unui copil cu o dizabilitate ușoară sau moderată, în cele din urmă vom avea un insucces din simplul fapt că tindem să instituționalizăm acești copii”.
O a doua problemă este că trainingul vocațional la noi în țară este aproape inexistent: „România are un sistem de educație normotipic și centrist. Avem un fel de sită educațională prin care cernem copii. Sunt copii care rămân și copii care trec prin plasă. Copiii care au diverse dizabilități – fie la nivelul învățării, fie al comportamentului social, fie la nivelul reglării dispozițiilor – cad prin această sită și sunt condamnați. Nu din pricina problemelor lor medicale sau psihologice primare, ci secundar, din cauza stigmei și a indiferenței macrosistemului”, declară dr. Gabriel Diaconu.
Devianța de la normă a copilului cu boală psihică
În accepțiunea omului de rând, bolnavul psihic este văzut ca un individ periculos pentru societate. Iar copilul cu probleme psihice este văzut ca un pericol pentru ceilalți copii. „Asta pentru că orice comportament distructiv, atunci când copilul are un oarecare diagnostic psihiatric, va fi pus în cârcă diagnosticului, nu oricăror alte variabile care ar putea să intervină”, explică psihiatrul.
Părinții sunt puțin consiliați, iar copilul cu tulburări psihice devine atât o povară pentru familie, cât și pentru societate: „În familiile în care există copii cu varii tulburări psihice, rata divorțurilor este mult mai mare. Cu alte cuvinte, vei avea o disproporție de familii monoparentale în aceste categorii. Iar atunci când vine vremea școlarizării, accesul la școlarizare este îngreunat din mai multe puncte de vedere, inclusiv financiar”.
Sistemul educațional – o sită prin care cernem copii
Excluderea socială, discriminarea și stigma vin atât pe fondul diagnosticului psihiatric, cât și prin prisma faptului că acel copil provine dintr-o familie destrămată. „Dintr-o dată se fac discriminări în tot ceea ce înseamnă backgroundul acestui copil. Și din păcate educatorii, chiar și cei bine intenționați, se lovesc de o preocupare cvasimaladivă a acestui sistem cu devianța”.
Boala psihică a copilului este văzută ca o devianță, inclusiv societală și, de multe ori, dintr-o lipsă de educație formală privind bazele psihopatologiei la copil și adolescent, se consideră că problemele lor sunt mai degrabă exogene decât endogene”. Dr. Gabriel Diaconu spune că, dacă am căuta motivele abandonului școlar, am descoperi că nu doar modificarea IQ-ului este predictivă pentru terminarea studiilor. De multe ori, abandonează studiile copii cărora societatea nu le-a dat nicio șansă. „Și aici intervine perversiunea. Pentru că din rândul acestor copii se selectează o clientelă care la vârsta adultă va avea boală psihică. Vorbim despre psihoprofilaxie și despre intervenție precoce în tulburările psihice, dar ne scapă acest lucru din vedere”, a explicat medicul bucureștean pentru Ro Health Review.
