Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”din București a desfășurat, într-un format interactiv, workshop-ul și cursul hands-on organizate în cadrul Proiectului Horizon Europe TRIP.
Proiectul este coordonat de UMF „Carol Davila”, având ca parteneri Copenhagen University Hospital Herlev, Amsterdam University Medical Center și University College London.
La această ediție a școlii de vară TRIP, desfășurată pe parcursul a patru zile, în perioada 7-10 august, au participat 44 de medici rezidenți și 6 studenți, coordonați de un număr mare de experți și speakeri (gastroenterologi, chirurgi, oncologi), într-o atmosferă de interacțiune științifică.
Cele două evenimente au fost organizate la Centrul de Inovație și e-Health al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Știință și ateliere de lucru
Diagnosticarea precoce a tumorilor pancreatice și utilizarea inteligenței artificiale în imagistică sunt doar câteva dintre subiectele abordate la workshopul „Practical Approach in Pancreaticobiliary Diseases”.
Participanții au explorat diagnosticarea precoce a tumorilor pancreatice, utilizarea inteligenței artificiale în imagistică și au avut ocazia de a participa la sesiuni practice intensive. Aceștia au lucrat cu echipamente de ultimă generație pentru tehnici avansate, precum ecoendoscopie cu puncție fină aspirativă sau drenaje ghidate și colangiopancreatografie endoscopică retrogradă, dar și tehnici de bază, precum hemostaza endoscopică, tehnici de polipectomie (de tip EMR).
Desfășurat pe parcursul a două zile (7-8 august 2024), workshopul „Abordare practică în bolile pancreaticobiliare” – „Practical Approach in Pancreaticobiliary Diseases” – a adus în atenție sesiuni practice interactive, susținute de experți de top din domeniu.
Totodată, în perioada 9-10 august 2024, Centrul de Inovație și e-Health al UMFCD a devenit „hub-ul” noilor tehnologii avansate în tratarea afecțiunilor pancreasului și a căilor biliare, care au fost prezentate în sesiuni „Hands-on” de către experți ai proiectului internațional TRIP – Training In Translational Protocols For Minimal Invasive Diagnosis And Therapy In Pancreatico-Billary Cancers.