În România urmează patru luni grele, iar vârful epidemic va fi înregistrat după Paște, estimează prof. dr. Adrian Streinu Cercel. Directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” susține că la baza declanșării epidemiei în țara noastră a stat întoarcerea masivă a românilor din zonele afectate ale Europei.
„Noi am avut o intrare masivă între concetățeni români veniți din Italia. Ce vedem în momentul de față sunt cazurile de contact pe această relație. Nu trebuie să fii savant ca să-ți dai seama că avem concetățeni care trăiesc în Spania și care s-au repatriat în ultima perioadă. O parte din acești concetățeni aduc cu ei virusul. Cei care au fost în carantină și s-au dovedit ulterior a fi pozitivi pentru acest coronavirus au venit din această relație. Știți că există un indicator care spune cam care ar fi rata de atac. În momentul de față se vorbește despre o rată de atac de 2,5-3. Dacă mai luăm în calcul faptul că într-un an – un an și jumătate circulația virusului ar trebui să ajungă undeva la 80% din populație și luăm în calcul 19 milioane de oameni cât are România, calculul e simplu”, a spus Streinu-Cercel la un post de televiziune.
În aceste condiții, sunt așteptate două vârfuri epidemice, iar cazurile vor fi severe.
„Primul vârf al epidemiei de coronavirus va fi după Paște. Avem două valuri care vor fi foarte active. Primul după Paștele catolic, al doilea după Paștele ortodox. Se adună familia la masă. Acest lucru fiind cunoscut, calculele sunt ușor de estimat. Dacă punem alături de această întrunire familială un interval de 7-8 zile, cât este incubația medie, vom avea vârfuri de apariție a incidenței îmbolnăvirilor. Ne așteptăm să apară îmbolnăvirile. Vor fi cu un potențial sever”, a mai spus directorul Institutului „Matei Balș”.
Singura măsură pentru a limita răspândirea virusului este evitarea circulației și a contactului cu persoanele în vârstă timp de două-trei luni, a avertizat Streinu-Cercel.