Studiu: A treia doză de vaccin anti-COVID-19 Pfizer ar ”impulsiona puternic” protecţia împotriva variantei Delta

Datele preliminare a unui studiu arată că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 ar putea ”impulsiona puternic” protecţia împotriva variantei Delta a virusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze.

Anunțul a fost făcut de compania farmaceutică americană Pfizer, informează EFE, potrivit Agerpres.

Studiul arată că o a treia doză de vaccin produce de cinci ori mai mulţi anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

De altfel, Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze.

Datele preliminare ale studiului se regăsesc într-o prezentare discutată în cadrul unei conferinţe telefonice pentru analiza rezultatelor financiare trimestriale ale companiei farmaceutice, potrivit sursei citate.

Pfizer este de părere că ”este nevoie de o a treia doză de consolidare într-un interval cuprins între 6 şi 12 luni după vaccinarea completă pentru a menţine nivelurile ridicate de protecţie” împotriva COVID-19, în condiţiile în care Delta este varianta coronavirusului ”cea mai transmisibilă” observată până în prezent.

Studiul prezentat, încă nefinalizat şi care încă nu a fost evaluat de alţi experţi din domeniu, mai arată că doza de consolidare administrată la cel puţin o jumătate de an după a doua doză de vaccin este bine tolerată şi generează niveluri înalte de anticorpi împotriva coronavirusului original şi variantei Beta.

Pfizer a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să solicite Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) autorizarea administrării celei de-a treia doze din vaccinul anti-COVID-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu compania farmaceutică germană BioNTech.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.