Studiu: Medicamentul care a învins COVID-19 în mai puțin de o săptămână

acces-medicamente

Mai mulți medici și cercetători din Israel au reușit să trateze, în cadrul unui studiu, pacienți cu COVID-19, chiar și cu forme severe, în mai puțin de o săptămână.

Testele preliminare au arătat că 29 dintre cei 30 pacienți incluși în studiu, aflați în stare moderată sau gravă și cărora li s-a administrat o pastilă pe zi din medicamentul denumit EXO-CD24, s-au recuperat în cinci zile.

”Acest medicament minune este un fel de proteină biologică, care se folosește în cercetarea domeniului cancerului. Această proteină calmează sistemul imunitar care se atacă și provoacă probleme mari respiratorii. Proteina este foarte ieftină și se face ușor. Se aplică prin inhalație, se introduce această proteină în plămâni și aici s-a văzut minunea. Inhalația a durat 3 minute și s-a constatat că funcționează pentru formele medii și severe. Se tratează bolnavii cu formele grele și critice, nu cei cu forme ușoare. S-a văzut că în doar două zile, rezultatele au fost extraordinare. După cinci zile, 29 dintre bolnavii pe care s-au făcut testele au fost acasă, al 30-lea a fost după 7 zile acasă”, a declarat la Digi24 Herman Berkovits, medicul premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Potrivit specialistului, nu au fost înregistrate efecte secundare iar dacă experimentul se va dovedi un succes, atunci în două luni se vor putea produce milioane de doze pentru inhalare. În prezent se așteaptă aprobarea de către Ministerul Sănătății israelian a continuării experimentelor pe alți 10 pacienți.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.