Studiu: Mișcarea prelungește viața persoanelor vârstnice, reduce riscul de diabet și boli cardiovasculare

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că o scurtă plimbare, de doar 2.100 de pași pe zi, ar putea prelungi viața persoanelor în vârstă.

Cercetările realizate la Universitatea din California San Diego au arătat că efectuarea între 2.100 și 4.500 de pași a redus cu 38% riscul decesului provocat de bolile cardiovasculare. Deși medicii sfătuiesc oamenii de toate vârstele să parcurgă 10 mii de pași pe zi, această țintă este prea mare în special pentru persoanele în vârstă.

Un alt studiu a descoperit că persoanele de vârstă mijlocie care se plimbă mai mult prezintă un risc mai mic de diabet și hipertensiune arterială. Ambele studii urmează să fie prezentate săptămâna aceasta la conferința Asociației de Epidemiologie și Prevenție American Heart din Phoenix, Arizona.

Risc redus de îmbolnăvire cu 48% la femeile în vârstă

Studiul a analizat 6.000 de femei cu vârsta medie de 79 de ani. Cercetătorii au descoperit că femeile care au făcut între 2.100 și 4.500 de pași erau mai sănătoase decât cele care au făcut mai puțin de 2.100. Femeile în vârstă care au parcurs mai mult de 4.500 de pași și-au redus riscul cu 48%.

„În ciuda credințelor populare, există puține dovezi că oamenii trebuie să realizeze 10.000 de pași zilnic pentru a obține beneficii cardiovasculare din mers. Făcând mai mulți pași [decât normal] pe zi – chiar și câțiva mai mulți – este realizabil. Și numărul de pași este un mod ușor de înțeles de a măsura cât de mult ne mișcăm. Să stai în picioare în loc să stai jos este bine pentru inima ta.”, a afirmat prof. Andrea LaCroix, citată de Daily Mail.

Într-un studiu separat, Universitatea din Massachusetts a analizat beneficiile mersului pe jos la persoanele de vârstă mijlocie. Cercetătorii au studiat datele de la aproape 2.000 de persoane care erau echipate cu dispozitive de mers pentru monitorizarea activității fizice.

Cei care au făcut cei mai mulți pași pe zi pe o durata medie de nouă ani aveau un risc de diabet cu 43% mai mic. De asemenea, au avut un risc cu 31% mai scăzut de hipertensiune arterială, comparativ cu cei care efectuaseră mai puțini pași.

Oamenii de știință au spus că cercetările lor arată că diabetul și hipertensiunea arterială pot fi evitate prin exerciții fizice regulate.

„Diabetul și hipertensiunea arterială nu sunt inevitabile. Schimbările de stil de viață sănătoase, precum atingerea și menținerea unei greutăți corporale sănătoase, îmbunătățirea dietei și creșterea activității fizice pot contribui la reducerea riscului de diabet. Acest studiu arată că mersul este o terapie eficientă pentru a scădea riscul, a spus dr. Robert H. Eckel, fost președinte al American Heart Association.

Rezultatele studiului s-au bazat pe datele a 1.923 de participanți la studiul național de dezvoltare a riscurilor coronariene la tineri adulți (CARDIA). Vârsta medie a participanților a fost de 45 de ani; 58% din grup erau femei și 41% erau negri – americanii negri au o incidență mai mare a diabetului.

Bărbații și femeile au purtat dispozitive accelerometru în 2005-2006 timp de cel puțin zece ore sau mai multe ore pe zi timp de cel puțin patru zile. Rezultatele au arătat că fiecare interval de 1.000 de pași a dus la un risc mai mic de obezitate cu 13%. Cei care au avut cel mai mare număr de pași au avut 61% mai puține șanse să fie obezi, comparativ cu femeile care au mers cel mai puțin.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.