Rezultatele unui studiu britanic de lungă durată au arătat că aproximativ una din trei persoane de vârstă mijlocie prezintă multiple probleme cronice de sănătate.
Studiul de cohortă britanic din 1970 a urmărit periodic viața a aproximativ 17.000 de persoane născute în Anglia, Scoția și Țara Galilor într-o singură săptămână, potrivit BBC.
Aproape 8.000 dintre aceștia au fost chestionați pentru lucrările de la University College London, publicate în revista BMC Public Health.
34% dintre aceste persoane au avut două sau mai multe probleme cronice de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială și sănătatea mintală, la vârsta de 46-48 de ani.
Cele mai frecvente probleme de sănătate înregistrate au fost:
- Consum de alcool peste limite – 26%
- Probleme recurente la spate – 21%
- Probleme de sănătate mintală – 19%
- Hipertensiune arterială – 16%
De asemenea, sunt prezentate și artrita, diabetul de tip 2 și astmul sau bronșita.
Cercetătorul principal, Dr. Dawid Gondek, a declarat că a fost surprins și îngrijorat să vadă câți au avut probleme de sănătate în timp ce erau „încă relativ tineri”.
”O proporție substanțială a populației suferă deja de multiple probleme pe termen lung de sănătate fizică și mintală după 40 de ani. Nu este o perspectivă bună pentru o populație îmbătrânită la care ne putem aștepta să trăiască mai mult, dar mulți cu o stare de sănătate precară”, a declarat Gondek.
Cei din medii mai sărace sau care au suferit probleme de sănătate mintală în adolescență au fost, de asemenea, mai predispuși să aibă o sănătate precară.
Cercetătorii sugerează că intervențiile de sănătate publică adoptate încă din copilărie și adolescență ar putea îmbunătăți rezultatele generațiilor viitoare.
Eexperții recomandă ca oamenii să își îndrepte atenția spre o dietă echilibrată și sănătoasă, limitarea consumului de alcool, renunțarea la fumat și exercitarea regulată. Toate acestea pot face diferența în ceea ce privește starea de sănătate.