Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu se protejează numai pe sine, ci reduc totodată riscul de răspândire a bolii şi de infectare a altor indivizi, conform unei cercetări recent efectuată de un institut al armatei americane, relatează DPA.
Studiul asupra infecţiilor realizat de Institutul Militar de Cercetare Walter Reed din Maryland a monitorizat cantitatea de virus care se reproduce în nasul, sinusurile şi gâtul maimuţelor după ce acestea sunt vaccinate. Maimuţele, ca şi oamenii, încă se pot infecta cu COVID-19 după vaccinare, însă vaccinul reduce severitatea bolii.
Cercetătorii au constatat la maimuţele care au fost vaccinate şi apoi infectate ”o scădere rapidă a cantităţii de virus care se reproduce în nasurile lor şi în căile aeriene superioare”, a declarat doctor Kayvon Modjarrad, directorul departamentului de cercetare a bolilor infecţioase la Walter Reed.
”Aici are loc transmiterea, iar boala se manifestă mai jos, în plămâni. Dar dacă există multe virusuri care se reproduc în nas, sinusuri, faringe, acolo se realizează transmiterea”, a declarat Modjarrad într-un interviu pentru McClatchy, potrivit Agerpres.
Laboratorul a măsurat cantitatea de virus din nas şi căile respiratorii superioare ale maimuţelor în timpul testelor clinice ale propriului vaccin împotriva coronavirusului.
Potrivit lui Modjarrad, reducerea cantităţii de virus la animale a fost o modalitate de evaluare a eficacităţii vaccinului.
Totodată, studiul a constatat ceea ce şi alte teste clinice efectuate asupra altor vaccinuri au descoperit, faptul că vaccinarea poate reduce riscul de transmitere.
”Am observat acest lucru în studiile efectuate pe animale. Aşa că ne aşteptam să existe probabil o oarecare reducere a transmiterii de la om la om. Iar acum începem să observăm acest lucru în studii efectuate în condiţii reale”, a spus Modjarrad.
Şi alte studii apărute recent sugerează că vaccinurile disponibile împotriva COVID-19 – produse de Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson – reduc riscul la persoanele vaccinate de a răspândi virusul altor indivizi.
Un studiu publicat recent de Universitatea Cambridge şi Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England) a constatat o reducere semnificativă din punct de vedere statistic a riscului de infectare a altor persoane de către indivizi care fuseseră vaccinaţi.
O altă cercetare, care s-a concentrat pe vaccinul Pfizer şi a fost realizat în Israel, publicat în The New England Journal of Medicine, a ajuns la rezultate similare.
Îndrumări preliminare pentru persoanele vaccinate emise de CDC
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite a emis săptămâna trecută o serie de îndrumări preliminare pentru persoanele vaccinate. Potrivit agenţiei, persoanele vaccinate se pot întâlni în siguranţă cu alţi indivizi vaccinaţi în spaţii închise sau cu persoane nevaccinate provenind din altă gospodărie dacă acestea din urmă prezintă un risc redus de a contracta o formă gravă de COVID-19.
Însă, agenţia continuă să încurajeze persoanele vaccinate să poarte măşti şi să respecte distanţarea fizică în spaţii publice, pentru a se evita răspândirea virusului şi riscul de infectare a altor indivizi.
Paul Offit, membru al consiliului consultativ pe tema vaccinării din cadrul Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite şi director al centrului pentru educaţiei pe tema vaccinării din cadrul Spitalului de Pediatrie din Philadelphia, a declarat că persoanele vaccinate ar trebui să continue să îşi ia măsuri de precauţie din alte motive.
”Sunt complet vaccinat, port mască şi mă distanţez fizic din motive egoiste”, a spus el. ”Poate sunt unul dintre acei 1 din 20 de oameni care nu este protejat. Adică, este 95% eficient”, a spus el cu referire la eficacitatea dovedită a vaccinului.
”Totul depinde de nivelul de prezenţă a bolii în comunitate”, a precizat Offit. ”Când se ajunge în punctul în care există mult mai puţine cazuri şi mult mai puţine decese, atunci puteţi şti că există (o cantitate) mult mai mică de virus în comunitate şi vă puteţi simţi mai bine dacă sunteţi vaccinaţi”, a adăugat el.
CDC a indicat că va continua să îşi actualizeze îndrumările asupra practicilor sigure pentru persoane vaccinate odată cu înmulţirea dovezilor ştiinţifice şi pe măsură ce creşte numărul indivizilor cărora le-au fost administrata vaccinuri.
”Pe măsură ce mai mulţi oameni se vaccinează, iar ştiinţa şi dovezile se extind, şi pe măsură ce dinamica bolii în această ţară se schimbă, vom continua să ne actualizăm îndrumările”, a declarat reporterilor doctor Rochelle Walensky, director CDC.