Pacienții grav răniți sunt mai predispuși la complicații sau chiar la deces dacă întrunesc un grup de factori de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul și obezitatea, arată datele unui studiu recent.
Asocierea mai multor afecțiuni în „sindrom metabolic” a fost legată mult timp cu un risc crescut de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale, dar se știe mai puțin despre modul în care ar putea afecta rezultatele pacienților cu traume.
Pentru analiza actuală, cercetătorii au examinat datele a 4.491 de pacienți cu vârsta peste 16 ani, cu leziuni severe, inclusiv o sută de persoane cu sindrom metabolic, care au fost tratate între 2014 și 2018. În comparație cu pacienții fără sindrom metabolic, persoanele cu această problemă au avut o probabilitate de 2,5 ori mai mare să moară în timpul studiului.
Pacienții cu sindrom metabolic și traume, expuși complicațiilor sau decesului
„Datele noastre arată că sindromul metabolic are un impact semnificativ asupra mortalității și rezultatelor pacienților cu traume. Nu numai că au existat rate crescute de complicații cardiovasculare asociate cu sindromul metabolic, dar, de asemenea, internări pe perioade mai mari în spital, la terapie intensivă, dar și o perioadă mai îndelungată pe ventilație mecanică”, a spus dr. Brett Tracy de la Școala de Medicină a Universității Emory din Atlanta, citat de Reuters.
Pacienții cu sindrom metabolic analizați în studiu au fost mult mai în vârstă: 64, comparativ cu o vârstă medie de aproximativ 39 de ani pentru ceilalți pacienți cu traumatism. Și toți cei cu sindrom metabolic erau obezi, în timp ce ceilalți pacienți tindeau să aibă o greutate normală sau să fie ușor supraponderali. Cu toate acestea, toți au avut răni la fel de grave.
Perioadele de internare în spital sunt în medie de 16,5 zile pentru pacienții cu sindrom metabolic, față de unsprezece zile pentru ceilalți pacienți. Și terapia intensivă rămâne în medie nouă zile la pacienții cu sindrom metabolic, față de cinci zile fără acesta, potrivit studiului, care a fost prezentat la American College of Surgeon’s Clinical Congress din San Francisco și publicat în Journal of the American College of Surgery.
Persoanele cu sindrom metabolic au avut nevoie de ventilație mecanică care să îi ajute să respire în medie 12 zile, comparativ cu cinci zile pentru alți pacienți. Ratele mortalității au fost de 14% pentru pacienții cu sindrom metabolic și de 7,1% pentru ceilalți pacienți cu traumatisme din studiu. În plus, 51% dintre persoanele cu sindrom metabolic nu au putut merge direct acasă de la spital și au fost trimise la centre de reabilitare, comparativ cu doar 30% dintre ceilalți pacienți cu traumatism.
Deoarece studiul nu a fost un experiment controlat, nu se poate dovedi că sindromul metabolic a fost cauza rezultatelor mai grave pentru pacienții cu traumatisme. Un alt dezavantaj al analizei este că cercetătorii nu aveau date cu privire la mai mulți factori considerați, în mod obișnuit, ca parte a sindromului metabolic, cum ar fi nivelul colesterolului, raportul talie-șold sau glicemia ridicată fără un diagnostic de diabet, notează echipa de studiu. Cercetătorii nu aveau, de asemenea, date despre fondul etnic sau rasial al pacienților sau statutul lor socioeconomic, ambele putând avea rezultate asupra pacienților cu traume.
Rezultatele studiului evidențiază însă importanța luării în considerare a sindromului metabolic printre factorii de risc pentru rezultate mai grave ale traumelor, concluzionează echipa de studiu. În plus, cercetătorii sugerează că oamenii ar trebui să facă tot ce pot pentru a reduce factorii care contribuie la sindromul metabolic.