Studiu: Ţările conduse de femei au gestionat criza creată de coronavirus mult mai bine faţă de statele conduse de bărbaţi

Ţările conduse de femei au gestionat pandemia de coronavirus mult mai bine decât statele conduse de bărbaţi, arată un studiu al Universităţilor din Liverpool şi Reading.

Statele conduse de bărbaţi, precum Statele Unite, Spania, Italia, Brazilia şi Regatul Unit, s-au descurcat extrem de greu în timpul pandemiei, înregistrând unele dintre cele mai mare rate de mortalitate din lume. Între timp, ţările conduse de femei, precum Germania, Danemarca, Noua Zeelandă, Taiwan, Islanda şi Finlanda, au înregistrat mult mai puţine decese şi au raportat o rată de mortalitate semnificativ mai mică. Totuşi, merită menţionat faptul că unele ţări conduse de bărbaţi – ca Grecia sau Republica Cehă – au reuşit să se descurce relativ bine în ultimele luni, relatează Business Insider, citat de Ziarul Financiar.

Autorii studiului au analizat numărul de cazuri şi ratele de mortalitate, deciziile liderilor şi eficacitatea acestora.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.