Medicii anunță o nouă eră de depistare a cancerului, după ce un studiu a constatat că un simplu test de sânge ar putea depista mai multe tipuri de cancer la pacienți înainte ca aceștia să dezvolte simptome clare, informează The Guardian.
Studiul Pathfinder a efectuat teste de sânge la peste 6.600 de adulți cu vârste de peste 50 de ani și a detectat zeci de cazuri noi de cancer. Multe dintre acestea se aflau într-un stadiu incipient și aproape trei sferturi dintre ele erau forme care nu puteau fi depistate prin metodele obișnuite.
Este pentru prima dată când rezultatele testului Galleri, care identifică ADN-ul cancerului în sânge, au fost folosite pentru a ghida investigațiile pentru depistarea cancerului și schemele de tratament pentru pacienți.
Testul Galleri a fost descris ca un potențial „game changer” (care schimbă tot) de către Serviciul Național de Sănătate din Anglia (NHS England), instituție care urmează să raporteze anul viitor rezultatele unui alt studiu major în care au fost implicați 165.000 de persoane. Medicii speră ca testul să salveze vieți prin detectarea cancerului suficient de devreme pentru ca intervenția chirurgicală și tratamentul să fie mai eficiente, dar tehnologia este încă în curs de dezvoltare.
„Cred că ceea ce este interesant în legătură cu această nouă paradigmă și acest nou concept este că multe dintre acestea erau cancere pentru care nu avem un screening standard”, a declarat, la întâlnirea Societății Europene de Oncologie Medicală de la Paris, Dr. Deb Schrag, cercetător principal în cadrul studiului de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York.
În cadrul studiului Pathfinder, 6.621 de adulți cu vârste de peste 50 de ani au efectuat testul de sânge Galleri. Pentru 6.529 de voluntari, testul a fost negativ, dar a semnalat un risc crescut de cancer la 92 dintre ei.
Testele ulterioare au confirmat tumori sau cancer de sânge la 35 de persoane, adică 1,4% din grupul de studiu. Testul a detectat două tipuri de cancer la o femeie care avea tumori la sân și endometriale.
Pe lângă faptul că detectează prezența bolii, testul indică zona unde s-a dezvoltat tumoarea, ușurând munca medicilor.
„Rezultatul a fost foarte util în direcționarea tipului de investigație”, a declarat Schrag. „Atunci când testul de sânge a fost pozitiv, de obicei a durat mai puțin de trei luni pentru a finaliza analizele”.
Testul a identificat 19 tumori în țesuturi ale unor organe precum sân, ficat, plămân și colon, dar a depistat și cancere ovariene și pancreatice, care sunt detectate de obicei într-un stadiu tardiv și au rate de supraviețuire scăzute.
Celelalte cazuri rămase au fost cancere de sânge. Din cele 36 de cancere detectate în total, 14 erau în stadiu incipient, iar 26 erau forme ale bolii care nu sunt depistate în mod obișnuit.
Analize suplimentare au constatat că testul de sânge a ieșit negativ pentru 99,1% dintre cei care nu erau cancerigeni, ceea ce înseamnă că doar o mică parte dintre oamenii sănătoși au primit în mod greșit un rezultat pozitiv. Aproximativ 38% dintre cei care au avut un test pozitiv s-au dovedit purtători de cancer.
Totuși, Schrag a spus că testul nu e încă pregătit pentru a înlocui screening-ul standard, tehnologia fiind într-o continuă îmbunătățire.
„În următorii cinci ani vom avea nevoie de mai mulți medici, chirurgi și asistente, dar și de mai multă infrastructură de diagnostic și tratament, pentru a avea grijă de numărul în creștere de persoane care vor fi identificate [cu cancer] de teste de depistare precoce multi-cancer”, a declarat Fabrice André, director de cercetare la Centrul de cancer Gustave Roussy din Villejuif, Franța.
La rândul său, Naser Turabi, director al departamentului de Dovezi Strategice și de Implementare la Cancer Research UK, a declarat: „Testele de sânge pentru mai multe tipuri de cancer aparțineau înainte de domeniul science fictionului, dar acum sunt un domeniu promițător de cercetare a cancerului.”
„O cercetarea ca aceasta este crucială pentru a face progrese împotriva cancerelor în stadiu avansat și pentru a oferi mai multor pacienți șansa de a avea o evoluție bună. Rezultatele studiului Pathfinder ne oferă o mai bună înțelegere a cât de frecvent este detectat cancerul prin acest test de sânge la persoanele care nu au fost diagnosticate anterior. Dar vom avea nevoie de date din studii mai mari pentru a evalua pe deplin acest test și alte teste similare în curs de dezvoltare, în special pentru a înțelege dacă oamenii supraviețuiesc cu adevărat mai mult timp după ce le este detectat cancerul”, a adăugat acesta.