Studiul care a schimbat gestionarea sarcinilor în Suedia

Suedia a anulat un studiu major vizând femei a căror sarcină a continuat peste 42 de săptămâni după moartea a șase copii.

Consecințele imediate ale studiului „pot fi o modificare a instrucțiunilor clinice pentru a recomanda inducerea travaliului cel târziu la 41+0 săptămâni gestaționale”, afirmă autorii cercetării.

Spitalul suedez Sahlgrenska a anunțat deja că își va schimba politicile de gestionare a sarcinii pe baza rezultatelor studiului, anunță cotidianul britanic The Guardian. „Am așteptat analiza științifică care arată că este într-adevăr adevărat că există un risc mai mare dacă aștepți două săptămâni peste termen”, a declarat șeful secției de operații de cezariană. „Acum intenționăm, cât mai curând posibil, să oferim inducerea travaliului în săptămâna 41 tuturor femeilor care trec peste termen”, a adăugat el.

Un altul dintre spitalele implicate în studiu și-a schimbat deja politica după două decese ale copiilor acolo, iar alte spitale suedeze au anunțat că vor urma acest exemplu.

 

Studiu stopat după decesul a șase copii

 

Cercetarea a fost stopată în urmă cu un an, după ce cinci copii au fost declarați morți la naștere  iar unul a murit la scurt timp după naștere, toate decesele fiind înregistrate în rândul femeilor cărora li s-a permis  continuarea sarcinii în săptămâna 43.

„Părerea noastră este că nu ar fi fost corect din punct de vedere etic să continuăm cu studiul”, au concluzionat cercetătorii.

La nivel internațional, nu există un consens cu privire la modul de gestionare a sarcinilor sănătoase care durează mai mult de 40 de săptămâni, deși ideea acceptată în general este că există un risc crescut de efecte adverse pentru mamă și bebeluș după depășirea termenului de  41 de săptămâni.

Dar, deoarece riscurile sunt mici, cercetările privind sarcinile trecute de termen necesită un număr mare de femei pentru a fi semnificative statistic.

Condus de spitalul universitar Sahlgrenska din Göteborg, studiul și-a propus să cerceteze 10.000 de viitoare mame din 14 spitale.

Astfel, femei aflate în cea de-a 40-a săptămână de sarcină au fost invitate să se alăture studiului randomizat, cu travaliu indus ori la începutul săptămânii 42 ori la începutul săptămânii 43, cu excepția cazului în care a apărut spontan.

Până la stoparea lui, în octombrie 2018, în studiu erau înscrise doar un sfert din numărul propus de viitoare mame. S-a considerat însă că cele șase decese au indicat un risc semnificativ crescut pentru femeile cu travaliul indus la începutul săptămânii 43. Niciun sugar nu a murit în grupul de mame care au născut cu o săptămână mai devreme.

Lasă un răspuns

*