La Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” există o suspiciune de infectare cu noul coronavirus. Managerul Institutului, dr. Beatrice Mahler, a anunțat că există un test pentru Covid-19 în lucru, urmând a da detalii după comunicarea rezultatelor.
Sunt, până în acest moment, 25 de cazuri de Covid-19 în România, dintre care cinci sunt vindecate. Astăzi au fost confirmate poztiv în București opt persoane. Una este un contact al primului infectat din București, trei sunt în legătură cu un bărbat care a fost internat la spitalul Gerota înainte de a fi testat pozitiv, iar ceilalți sunt cetățeni care au călătorit în Israel, Germania şi Marea Britanie.
În prezent, în România, sunt în carantină 107 de oameni, iar alți 11.5o5 sunt în autoizolare la domiciliu.


