Sute de femei din București, Cluj, Timișoara și Iași au învățat cum se face corect autopalparea sânilor

Peste o mie de femei din patru orașe mari din țară au învățat cum se face corect autopalparea sânilor, în cadrul celei de-a treia ediție a Campaniei ”Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”, organizată de Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică (SRCGO), Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Asociația Imunis.

Astfel, sute de femei din București, Cluj, Timișoara și Iași au învățat cum se face corect autopalparea sânilor cu ajutorul unor mulaje anatomice. De asemenea, 150 de femei au beneficiat de ecografii mamare gratuite.

„Ecografia și mamografia sunt investigații imagistice extrem de importante pentru a evalua sănătatea sânilor. Cu ajutorul acestora, medicii cu experiență în senologie pot vizualiza anumite modificări de la nivelul glandei mamare și pot recomanda investigații suplimentare pentru a stabili un diagnostic de certitudine”, spune doamna doctor dr. Isabela Botea, medic specialist în imagistică și radiologie medicală.

”Este o campanie binevenită. În urmă cu 10 ani am avut o formațiune, am mers la medic. Era doar un puseu de grăsime. M-am liniștit și m-am bucurat că nu e ceva mai grav. Aș vrea să le rog pe toate femeile să își facă ecografie și mamografie, să își verifice sânii acasă și, dacă simt ceva la palpare, să meargă la doctor.”, spune una dintre femeile care au ajuns la standul campaniei.

”Contează mult ca noi toți să rămânem împreună și să facem astfel de demersuri. Mă bucur că ”Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!” a ajuns o campanie la nivel național și că femeile au învățat astfel cât de important este să prevenim și da, prevenția începe cu adevărat acasă printr-o autopalpare corectă a sânilor și printr-o cunoaștere mai bună a corpului și a semnelor pe care el le dă.”, a precizat Cosmina Grigore, președintele Asociației Imunis.

”Mă bucur că anul acesta, în ciuda pandemiei, am reușit ducem mesajul campaniei în mai multe orașe din țară. Avem un număr mare de femei depistate cu cancer de sân, un cancer care, diagnosticat în fază incipientă, are șanse mari de vindecare. De altfel, femeile diagnosticate trebuie să știe că nu sunt singure în lupta cu boala, iar noi, ca bărbați, ar trebui să avem grijă de doamnele din viața noastră pentru ca acest diagnostic să le ocolească sau să fie depistat în fază incipientă.”, a mai adăugat Cezar Irimia, președintele FABC.

În ceea ce privește tratamentul cancerului de sân, dr. Daniela Zob, medic primar oncolog la Institutul Oncologic București, a precizat: ”Cancerul de sân în ultimii ani poate fi privit și ca o poveste a speranței. Tratamentele sunt din ce în ce mai bune, comportamentul preventiv începe să fie din ce în ce mai prezent în rândul femeilor, iar aici sigur ajută foarte mult și aceste campanii de promovare a autopalpării și vizitelor la medic”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.