Intrarea trupelor rusești în Ucraina, în urmă cu 400 zile, a provocat un val de refugiați care au trecut în România fie în tranzit, fie pentru a aștepta sfârșitul războiului mai aproape de țara lor, în regiunea Iașului.
Această situație a însemnat însă și o provocare pentru cadrele medicale din Iași care au trebuit să facă față unui flux mai mare de pacienți – relatează Ziarul de Iași, referindu-se la asistența sanitară pe care au primit-o sute de copii ai refugiaților în aceste 13 luni de război.
Un sfert dintre micuții ucraineni veniți la spital au necesitat internare
Mai exact, La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași au fost tratați, de la începutul războiului, un număr de 625 copii ucraineni iar cadrele medicale nu își ascund bucuria că au reușit să se adapteze, în condițiile cunoscute, la problemele care au apărut în aceste 400 zile.
Dr. Tamara Roșu, purtătorul de cuvânt al unității medicale și medic-șef al Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Copii menționează că mulți dintre copiii care au fugit de ororile războiului au ajuns spital cu diferite afecțiuni:
„Sunt într-adevăr 400 de zile de război, noi am fost puțin în afară, dar până la urmă cred că putem spune că am fost implicați: este fața văzută și cea nevăzută a războiului. Una e să vezi la televizor, alta e să vedem în fața noastră, în practica medicală. Cred că putem să spunem că am avut și încă avem o contribuție importantă la starea lor de sănătate, mai ales că existăm în imediata vecinătate a granițelor și avem o structură care ne permite 24 de ore din 24 să răspundem provocărilor. Cred că am făcut față cu bine”, a relatat reprezentantul spitalului pentru publicația locală.
Majoritatea micuților au fost tratați direct în UPU unde au fost consultați dar a fost însă și un procent semnificativ de copii care au constituit urgențe medico-chirurgicale
Cei din urmă, care au rămas internați, sunt din rândul celor care aveau o afecțiune mai veche ce s-a agravat în lipsa medicației luate la timp, al celor cu unele afecțiuni grave care nu au fost descoperite la timp în haosul evadării din zonele bombardate, dar și câteva urgențe grave, produse în urma unor accidente rutiere:
„75% dintre copiii tratați la noi au fost consultați, investigați și au plecat cu recomandări din UPU: au fost urgențe medico-chirurgicale care au putut fi rezolvate și nu au necesitat internare. Celălalt procent de 25% au necesitat internare în Spitalul de Copii pentru că au fost cazuri severe, fie acute, fie boli cronice cunoscute, dar acutizate, din varii motive – fie lipsă de medicamente, fie de acordare a acelei asistențe de tip periodic. Au intrat în clinicile de cardiologie, hemato-oncologie, nefrologie sau neurologie”, a explicat dr. Tamara Roșu.
Niciun caz grav din cauza unor boli rare și niciun deces
La debutul războiului, exista o frică generalizată la nivelul țărilor UE, că unele boli care încă mai existau în Ucraina s-ar putea prolifera în țările care primesc refugiații: se discuta atunci despre difterie și poliomielită, boli grave aproape eradicate în UE, despre varicelă – ratele de vaccinare fiind mai scăzute în Ucraina – dar exista și îngrijorarea unei răspândiri comunitare a COVID-19, mai ales în rândul copiilor, cu crearea unor focare ce le-ar fi putut pune viața în pericol, relatează cotidianul ieșean.
Dr. Tamara Roșu menționează că, la nivelul instituției, nu au fost identificate focare cu bolile de care se temea Europa, ci doar anumite cazuri izolate ce au fost rezolvate punctual:
„Categoric că am avut și cazuri mai complexe de COVID-19. Noi am încercat să transmitem toate recomandările posibile de siguranță, dar e oarecum greu de respectat o distanțare atunci când locul pus la dispoziție pentru un grup populațional mai mare este mic. Am ținut cont și de contextul epidemiologic, dar și de patologiile infecto-contagioase ale copilăriei.
Suntem și acum pe recepție: am fost informați de structurile naționale care supervizează bolile transmisibile, am citit și noi, că ratele de vaccinare pe unele boli sunt mai mici decât la noi: rujeolă, poliomielită și încă mai au focare. Dar nu am avut probleme”, a subliniat, pentru Ziarul de Iași, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Bariera de limbă, cea mai mare problemă
Copiii aduși la spital de părinți, în cazul în care păstrau documente medicale, acestea erau scrise în chirilică iar această situație a impus necesitatea unei „celule de criză” care a inclus orice persoană angajată a spitalului, de la portar la manager, care știa limba rusă.
S-a creat astfel, un protocol de întrebări elementare la care părinții răspundeau, luau informații scrise în limba rusă dacă aveau documente cu ei, iar angajații spitalului traduceau pentru a putea face un triaj eficient.
Mai greu a fost la început, își amintește dr. Tamara Roșu, când la spital ajungeau și câteva zeci de pacienți pe zi spre deosebire de astăzi, când fluxul este de 1-2 pacienți la 24 de ore, cu ucraineni stabiliți deja în România.
„Norocul nostru absolut în perioada de început a fost că la unitatea de urgență am avut medici rezidenți în pregătire, care sunt din Republica Moldova, și cunoșteau foarte bine limba rusă. Ne-au ajutat foarte mult, mai ales că primele documente medicale pe care le aveau refugiații erau în chirilică, era greu să le traduci, trebuia să le introducem în baza electronică de date, în condicile de consultație.
A fost un tur de forță și de sprijin al tuturor celor care vorbeau rusă: veneau sâmbătă, duminică, noaptea, oricând erau apelați, iar cei care nu puteau ajunge răspundeau mereu la telefon. A fost extraordinar”, a povestit dr. Tamara Roșu pentru Ziarul de Iași.
