Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă seara, la un post de televiziune, că există două focare de coronavirus ce afectează personalul medical din Constanţa şi Braşov şi există posibilitatea ca acestea să se extindă şi la populaţie.
”În măsura evoluţiei accelerate a transmiterii locale, cu afectarea în marea majoritate a personalului medical, ne gândim la alte măsuri pentru a proteja personalul medical, dar şi pentru a limita acele focare care sunt în dezvoltare. (…) Având în vedere afluxul de persoane care vor veni, ne aşteptăm la o accelerare a acestui focar. Cele două focare sunt, în general, în zonele medicale, dar există o foarte mare probabilitate de extindere şi la populaţie”, a declarat Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, ”căderea personalului medical înseamnă efectiv o activitate limitată în acele zone” şi se impun noi măsuri.