O nouă cercetare sugerează că zeci de mii de astmatici iau doze periculoase de steroizi. Oamenii de știință de la Universitatea din Amsterdam au observat peste 2.300 de persoane cu această afecțiune și au descoperit că aproape o treime (29%) aveau în organism cantități mari de steroizi orali, ceea ce îi pune în pericol să dezvolte diabet și osteoporoză. Analizele ulterioare au arătat că 78 la sută dintre pacienți nu foloseau inhalatorii de steroizi conform recomandărilor medicilor. Iar cercetătorii se tem că pacienții ar putea recurge la doze riscante de medicamente din cauza faptului că boala nu este ținută sub control.
Steroizii orali, periculoși când sunt folosiți în cantități mari
Astmul este o afecțiune întâlnită des. În Marea Britanie, un adult din 12 suferă de această boală, în timp ce, în Statele Unite, o persoană din 13 este tratată pentru așa ceva. Potrivit celor mai recente date, în România sunt aproximativ 1.000.000 de oameni care suferă de astm bronșic, iar 10% dintre ei au astm sever.
„Pacienții cu astm care iau doze mari de steroizi orali prezintă riscul de efecte adverse grave precum diabetul, osteoporoza și insuficiența suprarenală”, a explicat autorul principal al studiului, Katrien Eger.
Mulți pacienți se bazează pe inhalatorii de steroizi pentru a reduce inflamațiile în căile respiratorii și pentru a preveni un atac de astm. Această metodă este considerată mai puțin periculoasă decât versiunile orale ale medicamentului, deoarece doza merge direct la plămâni.
Cu toate acestea, dacă simptomele se agravează sau dacă un pacient are un atac, steroizii orali pot fi prescriși. Aceștia ajută la calmarea căilor respiratorii și la oprirea inflamației prin blocarea efectelor substanțelor chimice eliberate de sistemul imunitar. Însă folosirea pe termen lung a acestora a fost asociată cu un risc mai mare de infecție, hipertensiune arterială și osteoporoză, precum și diabet.
În cadrul noului studiu, oamenii de știință au analizat 2.312 bolnavi de astm. „Am descoperit că 29% dintre pacienții cu astm care foloseau doze mari de steroizi inhalați luau, de asemenea, doze mari de steroizi orali, cantități anuale de 420 de miligrame sau mai mult”, a declarat Katrien Eger.
Analiza a arătat, de asemenea, că 78% dintre pacienți nu și-au luat întotdeauna medicația inhalată așa cum aceasta le-a fost prescrisă sau au avut o tehnică de inhalare incorectă. Iar acest procent este, probabil, similar și în alte țări, au anunțat cercetătorii.
Folosirea steroizilor orali poate fi redusă
Oamenii de știință subliniază că medicamente „biologice” mai puțin riscante sunt disponibile pentru cei care își folosesc corect inhalatorul, dar se luptă totuși cu simptomele. „Dar mai puțin de jumătate dintre pacienți, 46%, primesc aceste medicamente în prezent. Acest lucru arată că există potențialul de a reduce substanțial consumul de steroizi orali”, a adăugat Katrien Eger.
Autorii lucrării speculează că medicamentele biologice pentru astm nu sunt prescrise pentru că pacienții nu reușesc să explice medicului care sunt problemele lor reale, iar medicii nu evaluează îndeajuns de bine starea generală.
Potrivit studiului, schimbarea modului în care este administrat astmul poate aduce beneficii și economiei. Astfel, dacă medicii reduc expunerea la steroizi orali nocivi și reduc astfel efectele adverse, acest lucru ar putea duce la reducerea costurilor asistenței medicale. În plus, pacienții vor avea o stare generală mult mai bună, ceea ce înseamnă că vor folosi mai puține zile de concediu medical.