La 1 decembrie se comemorează Ziua mondială SIDA, iar anul acesta se împlinesc trei decenii de la prima astfel de zi mondială. Mesajul sub care se desfășoară campania din 2018 este: „Cunoaște-ți statusul”.
Primul test rapid de diagnostic al infecției cu HIV a fost evaluat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1986. De atunci, serviciile de testare au devenit disponibile pe scară largă și au progresat mult. Se estimează că 75% din totalul persoanele infectate cu HIV au accesat serviciile de testare și au fost diagnosticate în 2017. Mai mult, în urmă cu doi ani, OMS a recomandat utilizarea auto-testării la domiciliu, ca instrument suplimentar pentru diagnosticarea cât mai multor cazuri de infecție. Diagnosticul infecției permite instituirea tratamentului antiretroviral și, astfel, o viață cât mai aproape de normal, cu evitarea apariției complicațiilor infecției și a dezvoltării sindromului imunodeficienței dobândite (SIDA). Dar cunoașterea statusului infecției cu HIV permite și diagnosticul infecțiilor asociate cu Mycobacterium tuberculosis sau cu virusurile hepatitice B sau C.
În Europa, în 2017, s-au înregistrat aproximativ 160.000 de cazuri noi în 2017, conform unui raport al Centrului European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC), dat publicității zilele acestea. Cele mai multe cazuri (peste 130.000) s-au înregistrat în zona estică a continentului, în vreme ce țările din Uniunea Europeană au raportat rate în scădere ale cazurilor noi. Recomandările europene vizează în mod special includerea și testarea grupurilor cu cel mai mare risc de infecție cu HIV. Este necesar diagnosticul precoce pentru a întrerupe transmiterea infecției și a preveni astfel infecțiile ulterioare.
În privința politicilor oficiale privind diagnosticul și îngrijirea persoanelor cu infecție HIV/SIDA, România este încă foarte departe. Abia zilele acestea este în dezbatere publică un plan național strategic pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA în perioada 2019–2021, ultimul astfel de plan strategic național fiind elaborat pentru perioada 2004–2007 (!). În plus, programele de prevenție, de profilaxie pre- și postexpunere lipsesc, iar grupurile vulnerabile sunt neglijate cu desăvârșire de autorități, singurele care se preocupă de acest segment al populației la risc fiind câteva organizații neguvernamentale, care însă găsesc tot mai greu finanțare, în condițiile în care România este o țară din Uniunea Europeană cu venituri medii.
