Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, că la Maratonul Vaccinării, deschis pentru trei zile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, s-au vaccinat 1.452 de persoane, din care 305, pe parcursul nopţii.
Maratonul Vaccinării „Pune umărul pentru Timişoara” a început vineri după-amiaza, la Centrul Regional de Afaceri din municipiu, unde au fost organizate 30 de fluxuri la care se pot vaccina 10.000 de persoane cu serul Pfizer, până luni, la ora 8.00.
Cei care vor să se vaccineze se pot prezenta direct, fără programare, doar pe baza cărţii de identitate.
Imunizarea este asigurată, în perioada 23 – 25 aprilie, de sute de voluntari, medici şi asistenţi din spitalele timişorene, alături de studenţi medicinişti, pentru ca oraşul să revină la normalitate.