Transplant de organe și țesuturi pentru cinci persoane aflate pe lista de așteptare

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a realizat o nouă prelevare de organe, respectiv ficat și rinichi, şi ţesuturi – cornee , de la un pacient aflat  în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă la viaţă pentru alte persoane, a anunțat Agenția Națională de Transplant.

Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa Institutului Clinic Fundeni , pentru ficat, Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, pentru rinichi și Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, pentru cornee.

„Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale centrelor de excelenţă de la Institutul Clinic Fundeni și ICUTR Cluj, acolo unde profesionişti desăvârşiţi şi-au pus în slujba vieţii întreaga lor pricepere şi măiestrie, salvând alţi trei români din ghearele suferinţei prin transplant de ficat și rinichi. Alți doi pacienți își vor recăpăta vederea în urma intervențiilor de transplant cornee. În condițiile sanitare încă dificile determinate de pandemia COVID19, apreciem efortul echipei ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov, formată din Dr. Dragoș Grușea – coordonator transplant, şi Dr. Simona Gălbineanu, care a facut posibil să apară speranţa în sufletul altor cinci oameni”, au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Potrivit acestora, este a doua acţiune de prelevare de organe şi ţesuturi realizată anul acesta la Brașov.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.