Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca (ICUTR) a anunțat că în cursul zilei de joi s-au efectuat două intervenții de transplant renal de la un donator în moarte cerebrală în vârstă de 15 ani, în urma prelevării multi-organ care s-a efectuat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.
Grefele renale au fost transplantate la doi copii în vârstă de opt, respectiv 15 ani, cu insuficiență renală cronică. Evoluția postoperatorie este favorabila cu reluarea imediată a funcționalității celor 2 grefe, potrivit ICUTR.
„Dorim să mulțumim pe această cale echipei medicale care a organizat și întreținut donatorul până la momentul intervenției chirurgicale precum și colaboratorului nostru în specialitatea Nefrologie Pediatrică – Dr. Dan Deleanu și nu în ultimul rând familiei donatorului”, au transmis reprezentanții ICUTR.


