Trei distribuitori și un producător de medicamente din SUA au plătit 260 de milioane de dolari pentru a evita un proces privind opioidele

Cei mai mari trei distribuitori de medicamente din Statele Unite și un important producător de medicamente au ajuns la o înțelegere pentru a plăti o sumă de 260 de milioane de dolari, pentru a evita primul proces la nivel federal privitor la rolul lor în criza opioidelor care afectează de ani buni întreaga țară.

Acordul a fost încheiat în miez de noapte, cu două comitate din statul Ohio, cu doar câteva ore înainte ca un juriu să audieze pledoariile de deschidere în cadrul procesului programat la un tribunal din Cleveland.

Distribuitorii de medicamente AmerisourceBergen, Cardinal Health și McKesson vor plăti, în total, 215 milioane de dolari, în timp ce producătorul israelian de medicamente Teva va contribui cu 20 de milioane de dolari în numerar și cu medicamente în valoare de 25 de milioane de dolari, care vor fi folosite pentru a trata dependența de opioide.

„Oamenii nu pot pierde din vedere faptul că aceste comitate au obținut un acord foarte bun pentru ele, dar și că am stabilit un important punct de referință la nivel național pentru celelalte comitate”, a declarat Hunter Shkolnik, unul dintre avocații acuzării.

 

Criza opioidelor: sute de mii de morți și costuri imense pentru sistemul de sănătate

 

Procesul ar fi fost primul de acest gen care ar fi analizat responsabilităţile industriei farmaceutice în această criză de sănătate publică, care ar fi provocat moartea a peste 400.000 de americani pe parcursul ultimelor două decenii. De altfel, pe întreg teritoriul SUA, industria farmaceutică se confruntă cu alte 2.600 de procese din cauza valului de tragedii. Cei care au depus plângerile acuză producătorii și distribuitorii de medicamente că au comercializat agresiv opioidele, în timp ce au minimizat riscurile dependenței și au închis ochii în fața unor transporturi suspect de mari de medicamente.

Singura companie pusă de sub acuzare și rămasă încă în este Walgreens. Lanțul de produse farmaceutice este așteptat la proces în termen de șase luni.

La nivel național, șefii companiilor farmaceutice și procurorii încearcă de mult timp să negocieze un acord, iar ultima ofertă a producătorilor de medicamente a fost de 48 de miliarde de dolari, sumă care include despăgubiri, dar și produse de tratare a dependenței. Unele state se opun însă înțelegerii, iar presa americană amintește că, potrivit estimărilor guvernului, costurile crizei se ridică la aproape 80 de miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.