Trei intervenții de sănătate publică prin care se poate reduce povara globală a bolilor cardiovasculare

Trei intervenții de sănătate publică, simple dar eficace, ar putea preveni aproape 100 de milioane de decese în următorii 25 de ani, în întreaga lume. Aceasta este concluzia unei analize de sănătate publică apărute astăzi în revista Circulation, jurnalul oficial al American Heart Association.

Bolile netransmisibile constituie, la nivel global, principala cauză de deces, cauzând 38 de milioane de decese în fiecare an. Din decese, 40% apar la persoane cu vârsta sub 70 de ani – vasta lor majoritate (80%, adică patru din cinci decese premature) în țările cu venituri medii sau scăzute (categorie în care intră și România).

 

Hipertensiunea arterială, principalul factor de risc

 

Autorii studiului au calculat impactul pe care l-ar avea asupra mortalității globale trei intervenții de sănătate publică relativ ușor de realizat. Este vorba de realizarea tratamentului tensiunii arteriale mari la până la 70% din pacienți, reducerea aportului de sare cu 30% și eliminarea aportului de acizi grași nesaturați trans artificiali (utilizați în margarină, snackuri, produse de patiserie ambalate și la prăjirea alimentelor de tip fast-food).

Valorile mari ale tensiunii arteriale au constituit, în 2016, principalul factor de risc global pentru mortalitate, responsabil pentru 10 milioane de decese. Studiile arată că hipertensiunea arterială (HTA) este o problemă serioasă de sănătate publică în țările cu venituri medii sau scăzute – unde aproape o treime din adulți suferă de această afecțiune. Studiile arată însă că doar 29% din persoanele cu HTA primesc tratament în acest sens și, mai mult, la doar 7,7% dintre ei boala este controlată. Dovezile existente arată însă că se poate obține un control terapeutic mult mai bun, de la 70 la chiar 90%.

 

Consumul zilnic de sare nu ar trebui să depășească cinci grame

 

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca, zilnic, consumul de sare să nu depășească cinci grame, adică maximum două grame de sodiu pe zi. Cu toate acestea, global, consumul mediu zilnic de sare este între nouă și douăsprezece grame.

Aportul mare de sodiu este responsabil pentru 2,3 milioane de decese în fiecare an. Reducerea aportului scade și tensiunea arterială, ceea ce reduce, la rândul său, riscul de boli cardiovasculare.

Există intervenții care și-au dovedit eficacitatea în acest sens. UK Salt Initiave a demonstrat că o reducere cu 15% a aportului de sodiu, în intervalul 2003–2011 a dus la reducerea valorilor medii ale tensiunii arteriale sistolice cu aproximativ 3 mm Hg.

 

Grăsimile trans pot fi înlocuite complet

 

Tot Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca grăsimile trans să nu constituie mai mult de 1% din necesarul energetic. În plus, OMS a lansat un apel pentru eliminarea globală a grăsimilor trans artificiale până în anul 2023.

Aportul de grăsimi trans artificiale variază mult de la o țară la alta, de la 0,6% la 6,5% din totalul aportului caloric. Se estimează că grăsimile trans ar cauza anual în jur de jumătate de milion de decese.

Grăsimile trans pot fi înlocuite cu totul în alimente – și sunt țări (precum Danemarca) care au realizat deja acest lucru.

 

Datele utilizate

 

Studiul apărut în revista Circulation a folosit datele privind valorile medii ale tensiunii arteriale și ale aportului de sodiu și de grăsimi trans, pentru fiecare țară, pe grupe de vârstă și sex, din diversele surse și estimări regionale disponibile. La acestea s-au adăugat datele privind acoperirea actuală cu medicamente împotriva hipertensiunii arteriale, datele privind ratele de mortalitate specifice, precum și estimările pentru perioada 2015–2040.

A fost apoi estimat efectul proporțional al fiecărei intervenții de sănătate publică asupra reducerii mortalității.

 

Rezultatele studiului

 

Rezultatele analizei au arătat că aceste trei simple intervenții ar putea reduce numărul deceselor premature cu 94,3 milioane (între 85,7 și 102,7 milioane) în următorii 25 de ani.

Dintre intervenții, creșterea asigurării tratamentului antihipertensiv la 70% ar duce la întârzierea a 39,4 milioane de decese (între 35,9 și 43 de milioane). Reducerea aportului de sodiu cu 30% ar întârzia alte 40 de milioane de decese (între 35,1 și 44,6 de milioane). În fine, eliminarea din alimentație a grăsimilor trans ar întârzia alte 14,8 milioane de decese (între 14,7 și 15 milioane).

Regiunile asupra cărora impactul intervenției ar fi cel mai mare ar fi Asia de Sud, Asia de Est și Africa Subsahariană.

Mortalitatea globală evitabilă prin cele trei intervenții de sănătate publică. Ratele pe țări și pe sexe (Sursa: Circulation)

Mai mult de jumătate din decesele prevenibile prin cele trei intervenții de sănătate publică ar fi la bărbați, din care două treimi înainte de vârsta de 70 de ani.

 

Implicații pentru practica clinică

 

Implementarea ghidurilor pentru diagnosticul și controlul hipertensiunii arteriale este esențială pentru a reduce mortalitatea prematură cauzată global de bolile cardiovasculare.

Chiar dacă ținta de 70% în asigurarea tratamentului pentru HTA este greu de atins, chiar și o acoperire de 50% ar duce la reducerea semnificativă a mortalității de cauză cardiovasculară.

Intervențiile care reușesc și reducerea aportului zilnic de sare pot diminua suplimentar povara bolilor cardiovasculare.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.